Pepinierele „Moldsilva” numără circa 13 mln. puieți pentru plantări

Pepinierele „Moldsilva” numără circa 13 mln. puieți pentru plantări

Agenția „Moldsilva” anunță că inventarierea pepinierelor estimează circa 13 mln. de puieţi pentru plantări, informează OFICIAL.

Potrivit Agenției, pentru planificarea calitativă a lucrărilor de plantare din toamna curentă, în prima decadă a lunii octombrie, în cadrul ramurii silvice a fost organizată inventarierea materialului săditor din pepinierele silvice, în strictă corespundere cu normele tehnice în vigoare.

„Deşi condiţiile meteo din această vară au fost dominate de temperaturi toride şi secetă, angajaţii entităţilor silvice teritoriale ce au în dotare şi pepiniere silvice, au abordat cu seriozitate maximă acest proces. Profesionalismul lor şi conştiinciozitatea indică importanţa creşterii materialului săditor pentru obiectivul de ţară ce prevede plantarea a 100000 ha cu vegetaţie forestieră”, spune „Moldsilva.

Conform rezultatelor estimative, semănăturile create în anii precedenţi în pepiniere, pe o suprafaţă de 89,46 ha, vor asigura campaniile de plantare din fondul forestier cu circa 12 552 000de puieţi de talie joasă. Această cantitate de material săditor, după organizarea lucrărilor corespunzătoare, va fi redirecţionată pentru plantări în pădurile statului pe parcursul lunii noiembrie.

„Totodată, de pe o suprafaţă de 82,6 ha urmează să se obţină 437116 bucăţi de puieţi de talie înaltă ce vor fi plantaţi în sectoarele stabilite anterior, în scopul creării şi dezvoltării spaţiilor verzi.

Materialul forestier de reproducere urmează să fie pregătit corespunzător de către silvicultori pentru lucrările din această toamnă şi va fi plantat în cadrul unor evenimente ce vor reuni întreaga societate în tendinţa de a spori suprafeţele împădurite şi aportul comun la calitatea mediului”, mai spune Agenția.

Share