O misiune FMI vine în Republica Moldova

O misiune FMI vine în Republica Moldova

O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, în perioada 20-29 iulie, va purta discuții la Chișinău cu autoritățile Republicii Moldova în contextul primei evaluări a programului ECF-EFF, susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanţare extinsă (EFF), informează OFICIAL.

Misiunea va discuta evoluțiile economice recente și perspectivele, progresul atins în implementarea programului și riscurile cu care se confruntă economia.

Notă: Programul pe 40 luni al autorităților moldovenești, susținut de FMI, a fost aprobat la 21 decembrie 2021. El este finanțat printr-un credit în mărime totală de circa 526 milioane de dolari S.U.A. (400 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), din care 217 milioane de dolari S.U.A. (165,3 milioane de DST) au fost deja debursate. Creditarea în baza ECF prevede o rată anuală a dobânzii de zero la sută, o perioadă de grație de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de zece ani, iar creditarea în baza EFF prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST, un termen de rambursare de zece ani și o perioadă de grație de patru ani și jumătate.

Share