Cursuri de instruire inițială pentru secretarii generali și de stat nou – numiți

Cursuri de instruire inițială pentru secretarii generali și de stat nou – numiți

Secretarii generali și secretarii de stat nou-numiți în ministere au participat la „Programul de formare inițială pentru funcționarii publicii de conducere de nivel superior”, organizat de Cancelaria de Stat. Trainingul a avut 8 module de instruire, cu o durată de 40 de ore și s-a desfășurat în perioada ianuarie-iulie 2022, informează OFICIAL.

În tot acest timp, funcționarii publici de conducere de nivel superior au avut posibilitatea să-și îmbunătățească competențele profesionale. Fiecare modul, de la cel de planificare strategică, managementul performanței și al resurselor umane până la cel de etică profesională și integritate instituțională, a contribuit la consolidarea cunoștințelor privind accesul la informația oficială, libertatea de exprimare, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dar și a subliniat rolul, misiunea și importanța persoanelor publice în procesul de comunicare instituțională.

La finalul programului de instruire, secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, a oferit funcționarilor certificate de participare, urându-le succes în activitatea pe care o desfășoară, iar cunoștințele noi și bunele practici pe care le-au obținut timp de jumătate de an să fie cât mai utile în luarea deciziilor și identificarea soluțiilor.

„Vă mulțumesc pentru faptul că zi de zi contribuiți la asigurarea proceselor guvernamentale, că nu vă sperie crizele care afectează Republica Moldova și continuați să munciți cu dedicație și implicare. Sunt sigur că acum, după încheierea programului, vom face o echipă și mai bună, capabilă să realizeze obiectivele pe care și le propune”, a spus șeful Cancelariei de Stat, Dumitru Udrea.

Scopul acestui program a fost de a facilita integrarea noilor secretari generali și secretari de stat în exercițiul funcției publice prin sporirea capacităților profesionale și consolidarea cunoștințelor pentru dezvoltarea abilităților profesionale privind administrarea proceselor de bază.

Share