Maia Sandu – în vizită de lucru în Estonia
Șefa statului, Maia Sandu, efectuează, pe 16 mai 2026, o vizită de lucru la Tallinn, la invitația Președintelui Republicii Estonia, Alar Karis.
Vizita urmărește aprofundarea cooperării bilaterale, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Agenda vizitei cuprinde întrevederi cu omologul eston, Alar Karis, cu prim-ministrul Kristen Michal, președintele parlamentului, Lauri Hussar, ministrul Afacerilor Externe, Margus Tsahkna și președintele comisiei pentru Afaceri Externe a parlamentului, Marko Mihkelson.
Totodată, președinta va participa la conferința “Lennart Meri”, un eveniment dedicat politicii externe și de securitate, desfășurat anual la Tallinn.











