Bilanțul pentru 2020 și prioritățile pentru 2021 prezentate în cadrul unei ședințe a polițiștilor de frontieră de la Aeroport
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Aeroportul Internațional Chișinău au prezentat raportul de bilanț al activității pentru anul 2020 și au punctat prioritățile pentru 2021, transmite OFICIAL.
Discuțiile au debutat cu raportarea pe domeniile de competență, fiind analizate situațiile problematice și propuse soluții, printr-o abordare complexă a necesităților.
Optimizarea continuă a controlului de securitate și sporirea capacităților tehnice ale SPF Aeroportul Internațional Chișinău pe segmentul de responsabilitate, dar și acordarea serviciilor calitative prin prisma instruirilor mai multor angajați în domeniul de securitate au fost unele din obiectivele SPF AIC pentru anul 2021.
Poltrivit șefului Direcției control al trecerii frontierei din cadrul IGPF, Andrei Gori, printre priorități se regăsesc și eficientizarea serviciilor oferite la trecerea frontierei aeriene, promovarea integrității prin implementarea principiului de toleranță zero față de corupție, dar și gestionarea comunicării active pe interior pentru buna desfășurare a activității.
Cu referință la raportul de activitate pentru anului 2020 se evidențiază numărul de traversări în descreștere față de aceeași perioadă, iar ca motiv fiind restricțiile de circulație transfrontalieră impuse de situația pandemică. Astfel, Fluxul de traversări înregistrat al persoanelor prin PTFS Aeroportul internațional Chișinău a constituit: 986 139 persoane dintre care la intrarea în țară – 505 103 persoane și ieșire – 481 036 persoane. Totodată, este de notat că activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor a prezentat un indice în creștere, în total au fost aplicate amenzi în suma de 3 752 000 lei.
În încheierea ședinței a fost reiterat îndemnul către angajații SPF Aeroportul Internațional Chișinău să lucreze eficient, profesionist și în activitate să obțină doar rezultate frumoase.
Cristina Pendea