Sergiu Stanciu: Vă mulțumesc pentru fiecare mână strânsă, pentru fiecare privire sinceră și pentru fiecare cuvânt de încurajare
Sergiu Stanciu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a încheiat pe locul 5 campania pentru Primăria Orhei, a venit cu un mesaj de mulțumire pentru echipă și pentru cei care l-au votat.
„Dragi orheieni, În aceste săptămâni am mers pe străzile orașului, am intrat în curți, am vorbit cu oameni simpli, cu tineri, cu părinți și cu bătrâni. Am văzut speranță. Dar am văzut și multă oboseală, dezamăgire și dorința sinceră ca Orheiul să redevină un oraș al oamenilor.
Vă mulțumesc pentru fiecare mână strânsă, pentru fiecare privire sinceră și pentru fiecare cuvânt de încurajare. Nu voi uita niciodată această perioadă”, a declarat el.
Potrivit spuselor sale, „această campanie nu a fost doar despre alegeri. A fost despre demnitate. Despre curajul de a spune că Orheiul poate scăpa în sfârșit de influența toxică a unor personaje din gruparea Șor rămase încă în viața publică la Orhei. Indiferent de rezultat, eu plec din această campanie cu sufletul plin de recunoștință și împăcat cu gândul ca am făcut tot ce s-a putut pentru a obține un rezultat bun!”.
„Vă mulțumesc că ați crezut în mine. Vă mulțumesc că ați crezut într-un Orhei mai bun. Și orice se va întâmpla mai departe: nu voi înceta niciodată să lupt pentru acest oraș și pentru oamenii lui”, a subliniat Sergiu Stanciu.










