Candidatul LOC la Orhei: Cel mai mare rezultat al acestei campanii este faptul că ne-am coagulat și am devenit una
Sergiu Aga, candidatul Partidului Liga Orașelor și Comunelor (LOC), care, preliminar, a acces în turul al doilea pentru Primăria Orhei, a venit cu un mesaj de mulțumire pentru orheieni.
„Cel mai mare rezultat al acestei campanii este faptul că ne-am coagulat și am devenit una. O echipă. O comunitate. Un gând comun pentru Orhei.
Mergem în turul doi cu credință și nădejde. Lupta continuă!
Mulțumesc tuturor celor care și-au pus încrederea în noi prin votul lor. Dar mulțumesc și celor care nu ne-au votat, pentru că și vocea lor contează și ne obligă să fim mai buni, mai înțelepți și mai atenți la nevoile întregului oraș. Orheiul este al tuturor”, a declarat el.
De asemenea, candidatul a spus că e nevoie în continuare de unitate și hotărâre.
Totodată, conducătorul LOC, Alexandru Bujorean, a declarat: „Acest rezultat nu este doar o victorie electorală. Este dovada că oamenii din Orhei își doresc o administrație mai aproape de cetățeni, mai responsabilă, mai deschisă și mai conectată la problemele reale ale comunității. Sergiu Aga este un om care a demonstrat seriozitate, echilibru și respect față de oameni”.










