Maia Sandu a discutat cu reprezentanții federațiilor sportive despre referendumul privind parcursul european al Moldovei
Consultările publice pe subiectul referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, inițiate de șefa statului, au continuat și astăzi. La masa de discuții au fost invitați reprezentanți ai organizațiilor sportive din țară.
Președinta Maia Sandu a subliniat că sportivii moldoveni au reușit să atingă performanțe la competițiile internaționale, contribuind la promovarea imaginii țării, iar acum a venit momentul să contribuim cu toții la dezvoltarea Republicii Moldova, prin implicare civică activă.
Seria consultărilor va continua și în următoarele săptămâni. Referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană va fi organizat până la sfârșitul acestui an.