Guvernul a majorat de peste cinci ori remunerarea experților din cercetare
Guvernul Republicii Moldova a aprobat majorarea remunerării specialiștilor implicați în procesele de evaluare, expertiză și atestare din domeniile cercetării și inovării. Documentul vizează atât experții care examinează și evaluează proiecte de cercetare-inovare, cât și specialiștii implicați în atestarea personalului științific și științifico-didactic și ai altor comisii de experți din domeniu.
Decizia vine în contextul în care actualele tarife de remunerare au rămas neschimbate din anul 2007 și nu mai corespund realităților economice sau volumului de muncă depus de experți. În prezent, un doctor habilitat sau profesor universitar este remunerat cu 38 de lei pentru o unitate de timp, iar un conferențiar universitar sau doctor – cu 27 de lei. Potrivit noilor prevederi, remunerarea per oră va ajunge la 178 de lei pentru un doctor habilitat sau profesor universitar și la 150 de lei pentru un conferențiar universitar sau doctor.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că noua hotărâre urmărește să ofere o remunerare mai corectă și mai motivantă pentru specialiști.
„Noua formulă de calcul va lega plata experților de valoarea de referință stabilită anual prin Legea bugetului de stat pentru personalul didactic, științifico-didactic și științific. Asta înseamnă că, odată cu majorarea valorii de referință, va crește automat și remunerarea experților, fără a mai fi nevoie de intervenții separate asupra tarifelor”, a declarat ministrul.
Hotărârea prevede și posibilitatea de a atrage în calitate de experți persoane fără titlu științific sau științifico-didactic, dar cu studii superioare și experiență relevantă. Astfel, specialiști din sectorul privat vor putea participa la procesele de evaluare și expertiză în domeniile în care au competențe relevante.
„Ministerul Educației și Cercetării consideră că aceste modificări vor contribui la creșterea calității evaluărilor și a rigurozității proceselor de expertiză, dar și la atragerea unui număr mai mare de specialiști, inclusiv din diaspora academică și comunitatea științifică internațională”, a mai subliniat Dan Perciun.











