290 de zile de la ședința comună a Guvernelor României și R. Moldova. Munteanu: România a cerut Chișinăului 2 lucruri și nu au fost îndeplinite

290 de zile de la ședința comună a Guvernelor României și R. Moldova. Munteanu: România a cerut Chișinăului 2 lucruri și nu au fost îndeplinite

Liderul Coaliției pentru Unitate și Bunpstare (CUB), Igor Munteanu, își aduce aminte de ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova și spune că țara noastră nu și-a onorat nici o obligație după acea ședință, informează OFICIAL.

Igor Munteanu spune că România a cerut două lucruri Chișinăului.

„Au trecut 290 de zile de la Ședință comună a Guvernelor României și Republicii Moldova din 11 februarie, 2022. Să ne aducem aminte.

România a oferit din partea sa tot sprijinul cerut de Chișinău în 2022: ajutor financiar, energie la prețuri subsidiate, asistență tehnică și ajutoare umanitare. În discursul său din 11 februarie, PM României a cerut numai 2 lucruri Chișinăului:

(1) restituirea proprietăților bisericești confiscate abuziv de statul sovietic Mitropoliei Basarabiei și parohiilor sale din RM, în beneficiul credincioșilor ortodocși și a comunităților locale și

(2) înlesnirea activităților BRM (Bursa Română de Mărfuri) în calitatea sa de platformă specializată de tranzacționare a gazelor naturale și energiei electrice, un sprijin concret la care putea apela Guvernul RM într-o perioadă de intense crize de energie. În acest scop, BRM și-a deschis la Chșinău din mai, 2021, o sucursala pentru a oferi asistență directă în vederea liberalizării și diversificării pieței”, spune Munteanu.

Totuși, nici aceste două cerințe nu au fost îndeplinite de Republica Moldova.

„Din păcate, niciuna din solicitările PM al României nu au fost onorate. BRM nu a avut nicio tranzacție încheiată în ultimii 2 ani în Republica Moldova, ea fiind eliminată din licitațiile companiei Energocom, iar achizițiile operate cu banii primiți de RM din asistență externă s-au făcut cu companii care-au ocolit România. La fel, Mitropolia Basarabiei a rămas cu aceleași probleme și lipsă de răspuns de la autoritățile de la Chișinău, ca și pe timpul lui Voronin et Co. Asta-i situația”, spune Munteanu.

Share