CNN: Cinci concluzii după vizita istorică a lui Zelenski la Washington

CNN: Cinci concluzii după vizita istorică a lui Zelenski la Washington

La 300 de zile după ce ţara sa a fost invadată de Rusia, preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a venit la Washington pentru discuţii despre ceea ce ar putea aduce următoarele 300 de zile.

Preşedintele american, Joe Biden, şi liderul ucrainean au părut să facă un front unit, dar Biden nu l-ar fi invitat pe Zelenski la Washington, iar liderul ucrainean nu ar fi făcut o călătorie riscantă în afara Ucrainei, pentru prima dată de la începutul războiului, dacă nu ar fi crezut că se poate realiza ceva real întâlnindu-se faţă în faţă, în loc să vorbească la telefon, conform unei analize CNN care prezintă cinci concluzii care se pot trage de pe urma vizitei liderului ucrainean în SUA, transmite Digi24.

Învăluită în secret până în ultimul minut, vizita istorică a lui Zelenski la Washington a fost plină de simbolism, de la hanoracul verde închis al lui Zelenski la cravata cu dungi galbene şi albastre a preşedintelui Joe Biden şi până la steagul de luptă ucrainean desfăşurat în plenul Camerei Reprezentanţilor. Dar călătoria lui Zelenski până la Washington a însemnat mai mult decât simboluri.

Potrivit CNN, după ce au discutat mai multe ore, Zelenski şi Biden au arătat clar că văd războiul intrând într-o nouă fază. Pe măsură ce Rusia trimite mai multe trupe pe linia frontului şi desfăşoară o campanie aeriană brutală împotriva ţintelor civile ucrainene, temerile în privinţa unui impas cresc.

Iar în timp ce Zelenski a plecat de la Washington înapoi spre Ucraina, într-o călătorie lungă şi la fel de riscantă, nu este clar dacă a apărut o cale de a pune capăt conflictului.

Biden și Zelenski încearcă să-și dea seama cum se termină războiul

Una dintre mizele aducerii lui Zelenski la Casa Albă a fost ca preşedintele Joe Biden să afle exact care este poziţia preşedintelui ucrainean în ceea ce priveşte încheierea războiului. Liderul ucrainean îşi exprimase anterior dorinţa unei „păci juste” care să pună capăt conflictului, un aspect despre care oficialii americani spuneau că se va afla în centrul discuţiilor de miercuri.

Dar miercuri, Zelenski a folosit o retorică agresivă, ce sugerează că o astfel de pace nu este aproape. Liderul de la Kiev a spus că drumul spre încheierea războiului nu ar implica concesii faţă de Rusia.

„Pentru mine, ca preşedinte, pace justă înseamnă fără compromisuri”, a ținut să precizeze Zelenski, arătând că nu vede nicio cale spre pace, dacă Ucraina ar trebui să renunţe la teritorii sau la suveranitate.

Ulterior, în discursul său în faţa Congresului, Zelenski a spus că i-a prezentat lui Biden o formulă de pace în 10 puncte. Oficialii americani au declarat, conform CNN, că este acelaşi plan pe care l-a prezentat liderilor mondiali la summitul G20 de luna trecută.

În rândul unora dintre statele occidentale care i-au oferit sprijin lui Zelenski încep să apară îngrijorări persistente cu privire la ceea ce ar putea însemna planul pe termen lung al lui Zelenski, se mai arată în analiza CNN.

În ceea ce-l priveşte, președintele american, Joe Biden, a declarat că depinde de Zelenski să „decidă cum vrea să se termine războiul”, o opinie susţinută de mult timp, care lasă multe întrebări fără răspuns.

Zelenski arată că își cunoaște publicul

Vladimir Zelenski şi-a presărat discursul rostit în Congres cu referiri la istoria americană, de la bătălia crucială de la Saratoga din timpul Războiului de Independenţă până la bătălia de la Bulge din Al Doilea Război Mondial.

El şi-a ţinut discursul în limba engleză, o alegere intenţionată. Chiar şi ţinuta sa vestimentară, culoarea verde a armatei, pantaloni cu buzunare laterale şi cizme, devenită de-acum familiară, a părut menită să reamintească publicului său că se află în prezenţa unui lider în timp de război.

De-a lungul conflictului, Zelenski a demonstrat o abilitate deosebită de a se adresa publicului său, fie că este vorba de parlamentele naţionale, fie că este publicul de la premiile Grammy.

Miercuri, el a încercat să valorifice răspunsul emoţional al americanilor la suferinţa ţării sale, evocând nopţile întunecate de iarnă, în timp ce Rusia încearcă să întrerupă alimentarea cu energie electrică a Ucrainei.

„Peste două zile vom sărbători Crăciunul. Poate la lumina lumânărilor. Nu pentru că este mai romantic, nu, ci pentru că nu este curent”, a spus liderul de la Kiev.

Dar Zelenski a părut, totodată, conştient de faptul că mulţi americani, inclusiv unii republicani din Congres, se întreabă de ce sunt necesare miliarde de dolari americani pentru un conflict aflat la mii de kilometri distanţă. Şi a încercat să facă din această cauză ceva mai mult decât o pledoarie pentru propria sa patrie.

„Lupta nu este doar pentru viaţa, libertatea şi securitatea ucrainenilor sau a oricărei alte naţiuni pe care Rusia încearcă să o cucerească. Lupta va defini în ce lume vor trăi copiii şi nepoţii noştri”, a transmis președintele Ucrainei. „Banii voştri nu sunt acte de caritate. Este o investiţie în securitatea globală şi în democraţia pe care o gestionăm în cel mai responsabil mod”, a adăugat Zelenski.

Zelenski a acceptat în sfârșit călătoria care i s-a oferit

La începutul invaziei ruse în Ucraina, Zelenski a refuzat o ofertă americană de a-l evacua din Kiev. „Am nevoie de muniţie, nu de o plimbare”, le-a spus Zelenski americanilor la acea vreme. Zece luni mai târziu, le-a primit pe amândouă, mai scrie CNN.

Când Zelenski a aterizat miercuri în afara Washingtonului, la bordul unui avion militar american, sosirea sa a pus capăt unor programări care s-au întins pe 10 zile între oficialii americani şi ucraineni pentru a organiza o vizită riscantă pe timp de război, menită să mobilizeze sprijinul pentru rezistenţa Ucrainei la invazia Rusiei.

Chiar înainte de sosirea președintelui ucrainean, administraţia Biden a anunţat că trimite în Ucraina asistenţă de securitate suplimentară în valoare de aproape 2 miliarde de dolari, inclusiv un sistem sofisticat de apărare antiaeriană Patriot, pe care Zelenski îl solicită de luni de zile.

Atunci când a primit invitaţia de a veni în SUA, Zelenski le-a spus consilierilor că nu vrea să vină până la Washington dacă nu există o evoluţie semnificativă în relaţia bilaterală, potrivit unei surse familiare cu acest subiect, citată de CNN.

Zelenski a considerat decizia SUA de a trimite un sistem de apărare antirachetă Patriot în Ucraina este o schimbare majoră în relaţia dintre cei doi aliaţi şi a consemnat-o ca atare.

Cu toate acestea, în conferinţa de presă ţinută alături de Biden, el a fost sincer și a spus că nu consideră că un singur sistem Patriot este suficient. „Am dori să primim mai mulţi Patrioţi”, a spus liderul de la Kiev, făcându-l pe preşedintele Biden să râdă. „Îmi pare rău, dar suntem în război”, a adăugat Zelenski.

Un front unit într-una dintre cele mai complicate relații din lume

Vorbind mai târziu în faţa Congresului american, președintele Zelenski a fost din nou deschis şi a declarat că nu crede că sprijinul american este suficient. „Este suficient? Sincer, nu prea”, a spus liderul de la Kiev despre artileria pe care SUA au furnizat-o până acum Ucrainei.

Solicitarea sinceră a lui Zelenski pentru „mai mulţi Patrioţi” şi reacţia amuzată a lui Biden a lăsat să se întrevadă una dintre cele mai complicate relaţii din lume.

La suprafaţă, Biden şi Zelenski au arătat că au un parteneriat solid. Zelenski l-a lăudat pe Biden în mod generos, şi la Casa Albă, şi la Capitol Hill. Cu toate acestea, comentează CNN, nu este nevoie de prea mult pentru a vedea că există tensiuni chiar sub această suprafaţă. Zelenski a făcut în mod constant presiuni pentru un sprijin suplimentar din partea SUA, în ciuda zecilor de miliarde de dolari pe care Biden le-a direcţionat către ţara sa sub formă asistenţă militară.

Acest lucru nu i-a convenit tot timpul lui Biden sau echipei sale. Dar, aşa cum a făcut-o cu o serie de alţi lideri străini, președintele american a părut miercuri hotărât să arate că apropierea fizică înseamnă şi o mai bună înţelegere a omologului său. „Totul constă în a privi pe cineva în ochi. Vorbesc sincer. Nu cred că există vreo alternativă la a sta faţă în faţă cu un prieten sau un duşman şi a-l privi în ochi”, a spus liderul de la Casa Albă.

O vizită care simbolizează o „nouă fază” a războiului

Biden l-a invitat pe Zelenski la Washington în această săptămână deoarece consideră că războiul din Ucraina intră într-o „nouă fază”, au declarat oficialii înaintea vizitei.

În timp ce iarna se instalează şi Rusia continuă să vizeze infrastructura civilă din Ucraina, momentul părea potrivit pentru ca Zelenski să facă un apel public dramatic pentru a obţine continuarea sprijinului internaţional.

Cu toate acestea, noua fază nu este doar pe câmpul de luptă. În întreaga lume, liderii politici se confruntă cu urmările neplăcute ale invaziei declanșate de Vladimir Putin pe 24 februarie.

Preţurile mai mari la energie şi alimente, generate în parte de sancţiunile dure impuse Moscovei, au provocat probleme politicienilor din Europa şi Statele Unite.

La Washington, republicanii care sunt pe cale să preia controlul Congresului au precizat că nu vor aproba fiecare dintre solicitările lui Biden privind asistenţa pentru Ucraina, deşi temerile că finanţarea va înceta complet par nefondate.

Congresul este pe punctul de a aproba aproape 50 de miliarde de dolari în asistenţă economică şi de securitate suplimentară.

În faţa legislatorilor americani, Zelenski s-a referit în mod repetat la membrii „ambelor partide”, încercând să prezinte cauza sa ca fiind una bipartizană. Cu toate acestea, unii republicani au refuzat să asiste la discursul lui Zelenski în faţa Congresului, în semn de protest faţă de ceea ce ei susţin că sunt bani necontrolaţi care pleacă din SUA.

Pe acest fundal de desfășurare a lucrurilor, Joe Biden a insistat că sprijinul SUA pentru Ucraina va continua luni de zile, subliniindu-i lui Zelenski: „Este important pentru poporul american și pentru lume să audă direct de la dumneavoastră, domnule președinte, despre lupta Ucrainei și despre necesitatea de a continua să fim împreună până în 2023”.

Share