Va fi implementat un cadru juridic privind gestionarea anvelopelor uzate

Va fi implementat un cadru juridic privind gestionarea anvelopelor uzate

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) anunță că, cu suportul Guvernului Germaniei va fi elaborat cadrul juridic ce reglementează gestionarea anvelopelor uzate în scopul prevenirii și reducerii impactului asupra mediului și a sănătății umane, transmite OFICIAL.

Regulamentele vor fi elaborate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea cadrului instituțional și legal pentru managementul fluxului specific de deșeuri în Republica Moldova”, implementat de Unitatea de Implementare a Proiectelor de Mediu.

Urmează, ca până în luna noiembrie curent, să fie elaborate trei regulamente ce vor reglementa:

✅ procedurile de înregistrare a operatorilor care produc sau importă  produse ce după utilizare pot genera tipurile de deșeuri menționate;
✅ procedurile de raportare;
✅ aspectele specifice de organizare a aplicării principiului responsabilității extinse a producătorului;
✅ prevederi ce stabilesc modul de colectare, transport, depozitare și opțiunile posibile de reciclare / reutilizare sau anumite tipuri de eliminare a acestor deșeuri.

Conform informațiilor prezentate de Agenția de Mediu cantitatea colectată de deșeuri generate de la vehicule scoase din uz, în anul 2020 a constituit circa 248 803,07 tone, iar cantitatea raportată de agenții economici privind valorificarea acestui tip de deșeuri constituie circa  575,00 tone.

Cristina Parfeni

Share