Propunerile CNSM pentru programul viitorului Guvern
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a venit cu unele propuneri pentru Programul de guvernare, transmite OFICIAL.
CNSM face un Apel public către formațiunile politice care au acces în Parlament, și viitorul candidat desemnat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, de a contribui cu eforturi conjugate, la depășirea situației social-economice dificile din țară, creată de pandemie și îmbunătățirea vieții oamenilor, ținând cont de angajamentele asumate în Acordul de asociere RM-UE și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030 în materie de muncă decentă și protecție socială.
Sindicaliștii consideră că doar prin implementarea unor politici coerente și echilibrate, economia țării va putea fi relansată asigurând condiții decente de viață pentru salariații din țară și membrii familiilor acestora. „Criza pandemică, fără precedent, a afectat întreaga țară, crescând vulnerabilitatea populației și diminuând activitatea economică și, cu regret, efectele acesteia încă sânt resimțite, iar întreprinderea unor măsuri urgente este mai necesară ca oricând în vederea redresării economice și sociale a țării, precum și pentru a construi o prosperitate economică de durată”, se arată în Apel.
În legătură cu aceasta, CNSM a elaborat un set de propuneri care cuprinde 7 domenii de referință:
1. creșterea economică, crearea locurilor de muncă și calitatea forței de muncă;
2. consolidarea parteneriatului social;
3. combaterea pandemiei Covid-19 și relansare economică;
4. garantarea veniturilor care asigură un trai decent salariaților;
5. asigurarea securității sociale pentru populație;
6. în domeniul dreptului muncii;
7. în domeniul securității și sănătății în muncă.
CNSM consideră oportun ca Programul de activitate al noului Guvern să cuprindă un compartiment distinct întitulat „Muncă, politici salariale, securitate și sănătate în muncă, protecție socială și dialogul social”. Totodată, sindicaliștii consideră necesar ca la elaborarea Programului de activitate al Guvernului și, ulterior la implementarea acestuia, să fie asigurată respectarea prevederilor art. 371 din Acordul de Asociere RM-UE, care stipulează necesitatea menținerii nivelurilor de protecție existente.
Confederația pledează pentru elaborarea și adoptarea unei Strategii naționale de combatere a fenomenului „muncii la negru” și de achitare a salariilor „în plic”, elaborarea și promovarea politicilor eficiente de susținere a producătorilor autohtoni, întreprinderea măsurilor de susținere a creării și deschiderii locurilor de muncă, neadmiterea diminuării drepturilor și garanțiilor salariaților în întreprinderile de stat care urmează sau ar urma un proces de reformare, asigurarea prestării serviciilor sociale accesibile și calitative populației.
În ceea ce privește combaterea pandemiei și relansare economică, CNSM accentuează că prevenirea îmbolnăvirilor și atenuarea consecințelor urmează a fi direcții de acțiuni prioritare.
În domeniul garantării veniturilor salariale, CNSM propune stabilirea unui salariu minim unic pe țară la nivel de 50-60 la sută din salariul mediu pe economie, în conformitate cu recomandările Cartei sociale europene revizuite, care să asigure respectarea principiului remunerare egală pentru muncă de valoare egală, inclusiv între femei și bărbați. O altă propunere se referă la continuarea perfecționării și îmbunătățirii prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, inclusiv prin stabilirea unei singure valori de referință pentru salariile angajaților din sectorul bugetar.
CNSM subliniază că unul dintre obiectivele de bază ale statului constă în garantarea unei protecții sociale persoanelor în legătură cu producerea unor riscuri care afectează calitatea vieții populației. În acest sens este necesar crearea fondurilor de asigurări sociale de stat pe tipuri de riscuri sociale asigurate; acordarea din bugetul de stat a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani nu doar pentru persoanele neasigurate dar și cele asigurate; stabilirea pensiei minime la nivelul minimului de existență și perfecționarea mecanismului de indexare a pensiilor și altor prestații sociale.
În domeniul dreptului muncii, CNSM propune continuarea, în format tripartit, a procesului de perfecționare a Codul muncii și de racordare a acestuia la standardele internaționale în domeniul muncii (Directivele UE, Convențiile Organizației Internaționale a Muncii etc.); crearea mecanismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor individuale de muncă; instituirea completelor de judecată specializate în domeniul dreptului muncii; inițierea procedurilor privind ratificarea de noi standarde internaționale în domeniul muncii (Convențiile OIM nr. 102, 149, 168, 173, 177 și altele); instituirea fondului de garantare a creanțelor salariale în cazul insolvenței angajatorului.
Documentul integral, care cuprinde toate Propunerile Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova pentru Programul de guvernare și Planul de acțiuni de implementare a acestuia în vederea sporirii drepturilor și garanțiilor social-economice și de muncă ale salariaților, poate fi accesat aici.
Cristina Pendea