Subcomitetul RM-UE pentru energie, mediu, politici climatice, transport şi protecţie civilă- prima ședință la Chișinău

Subcomitetul RM-UE pentru energie, mediu, politici climatice, transport şi protecţie civilă- prima ședință la Chișinău

În perioada 25-26 noiembrie curent, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a găzduit prima reuniune a Subcomitetului pentru energie, mediu, politici climatice, transport şi protecţie civilă, instituit în cadrul Acordului de Asociere RM – UE.

Lucrările Subcomitetului au reunit experţi din cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă, Comisiei Europene (DG Energie, DG Mediu, DG Mobilitate şi Transporturi), precum şi din instituţiile naţionale relevante – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Autoritatea Aeronautică Civilă.

În contextul examinării rezultatelor înregistrate în domeniul Transportului rutier, feroviar, aerian şi maritim au fost relevate progresele obţinute de R. Moldova în transpunerea acquis-ului comunitar în domeniul aviaţiei, reabilitarea şi modernizarea reţelei rutiere naţionale, în conformitate cu standardele UE, aplicarea legislaţiei tehnice şi sociale în sectorul transporturilor rutiere şi feroviare, precum și creşterea siguranţei maritime şi acţiunile întreprinse în vederea radierii R. Moldova din lista neagră a Memorandumului de la Paris.

La secţiunea Energie agenda reuniunii a inclus discuţii privind stadiul de  transpunere a Pachetului Energetic III al UE și promovarea proiectelor ce ţin de asigurarea securităţii energetice, precum şi a necesităţilor investiţionale ale sectorului dat.

În ceea ce priveşte secţiunea Mediu, accentul a fost pus pe progresele înregistrate şi problemele existente în transpunerea legislaţiei europene, în vederea asigurării calităţii aerului şi apei, gestiunea deşeurilor, controlul poluării industriale, controlul în domeniul substanţelor chimice şi a organismelor modificate genetic.

Discuţiile privind componenta Protecţiei civile s-au axat pe măsurile întreprinse de către R. Moldova în vederea îmbunătăţirii prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om, fiind apreciate activităţile întreprinse în vederea pregătirii ţării pentru situaţii excepţionale şi reacţia adecvată la acestea.

Schimbul de informații și opinii din cadrul şedinţei Subcomitetului RM-UE pentru energie, mediu, politici climatice, transport şi protecţie civilă vor contribui la implementarea progresivă ale prevederilor Acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

 

Doina Secrieru

Share