În atenția călătorilor! Se reia circulația trenului de pe cursa Chișinău – București

Trenul de pe cursa Chișinău – București a fost repus în circulație zilnică și pornește din Gara Feroviară Chișinău la ora 16:45, potrivit întreprinderii „Calea Ferată”.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul călătorilor care nu dispun de timp sau posibilitatea de a procura bilete de la casele CFM, a fost instalat sistemul ce permite achiziționarea biletelor pentru această cursă în regim online.

Pentru a rezerva și procura tichetul de călătorie, accesați site-ul oficial al „Căii Ferate din Moldova” – cfm.md – treceți la secțiunea „Cumpără online”, specificați data plecării, stația de plecare și de destinație, selectați numărul de locuri necesare (maximum 4 pentru o singură rezervare). Numărul de locuri disponibile este afișat în cea de-a doua coloană a tabelului.

Mihaela Rotari

 

Share