În următoarele 6 luni, toate obiectele funerare amplasate pe marginea traseelor din țară vor fi scoase
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a emis un ordin în care solicită ca toate obiectele funerare amplasate pe marginea traseelor din țară să fie scoase. Astfel, toate crucile dar și monumentele urmează să fie dezinstalate în cel mult șase luni de la data emiterii acestui ordin, adică din 16.08.2016.
Astfel, MTID în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Culturii, dar și Mitropolia Moldovei și cea a Basarabiei urmează să informeze cetățenii despre această decizie. În cazul în care aceste obiecte nu vor fi scoase de către rudele persoanelor decedate, atunci urmează să fie duse în locuri speciale și date preoților care vor înhuma persoane social-vulnerabile sau fără adăpost. Datele statistice arată că aceste obiecte reprezintă pericol și pentru șoferi. În urma accidentelor rutiere, multe persoane decedează sau ajung la spital cu răni, în urma impactului cu monumentele funerare.
În primăvara acestui an, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a organizat un grup de lucru format din specialiști din domeniul transporturilor, dar și membrii ai ONG-urilor și societății civile, unde au analizat această problemă. Ulterior, documentul elaborat a fost supus dezbaterilor publice.
Mihaela Rotari