Mai mulți bani la fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
Membrii Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au aprobat luni, 15 august, raportul privind executarea fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în primul semestru din 2016 şi devizul de venituri şi cheltuieli din fondurile AOAM pentru acest an.
În prima jumătate a anului curent, veniturile şi cheltuielile fondurilor AOAM au fost acumulate şi, respectiv, executate în baza bugetului provizoriu. Conform raportului, veniturile au depăşit cifra de 2 miliarde 693 milioane de lei, fiind în creştere cu 17,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Mai mult de jumătate din încasări, peste 1 miliard 550 de milioane de lei, au provenit din primele de asigurare în formă de contribuţie procentuală şi din cele în sumă fixă, iar transferurile din bugetul de stat au constituit peste 1 miliard 140 milioane lei.
În acelaşi timp, cheltuielile din fondurile AOAM au fost executate în volum de aproape 2 miliarde 243 milioane de lei. Cea mai mare pondere, circa 98% din totalul cheltuielilor efectuate în primul semestru al anului curent, o deţine fondul de bază, destinat achitării serviciilor medicale curente. În acest scop au fost direcţionate aproape 2 miliarde 197 milioane lei.
Directorul general al CNAM, Dumitru Parfentiev, a specificat în context că, în prima jumătate a anului curent, compania şi-a onorat integral obligaţiile contractuale faţă de prestatorii de servicii medicale şi a asigurat activitatea de control privind aprovizionarea cu medicamente, modalitatea de acordare a diferitor tipuri de asistenţă în instituţiile încadrate în sistemul AOAM.
În aceeaşi şedinţă, Consiliul de administraţie al CNAM a aprobat şi devizul de venituri şi cheltuieli din fondurile AOAM pentru 2016, care prevede atât la capitolul venituri, cât şi la cheltuieli câte 5 miliarde 838 milioane lei.
Potrivit devizului, acumulările pentru 2016 vor fi în creştere cu 13% comparativ cu suma aprobată în anul trecut, iar cea mai mare parte va proveni din primele de asigurare în formă de contribuţie procentuală.
În acest an, cheltuielile din fondurile AOAM se vor majora cu peste 578 de milioane de lei sau cu 11% faţă de 2015. Majoritatea acestora vor fi orientate spre achitarea serviciilor medicale.
În dezbateri, membrii Consiliului de administraţie al CNAM au menţionat necesitatea efectuării ritmice a transferurilor din bugetul de stat către fondurile AOAM. De asemenea, ei au propus să fie elaborate conceptul şi priorităţile de finanţare continuă a măsurilor de profilaxie a maladiilor, analizate posibilităţi de motivare a persoanelor pentru a se încadra în sistemul AOAM, precum şi identificate mecanisme mai eficiente de asigurare cu anumite dispozitive medicale.
Doina Secrieru