O companie din Japonia vine cu investiţii în Republica Moldova

O companie din Japonia vine cu investiţii în Republica Moldova

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu reprezentanţii companiei nipone „Metal Products Inc.”, în cadrul căreia s-a discutat despre lansarea, în timpul apropiat, a unui nou proiect investiţional în Republica Moldova.

Preşedintele companiei, Susumi Watanabe San, a spus că investitorul nipon a venit pe piaţa moldovenească acum doi ani, prin participarea la un proiect în domeniul energiei regenerabile şi biomasei. Acum, conducerea companiei a decis să lanseze un nou proiect investițional în Republica Moldova în domeniul proiectării și producerii componentelor metalice.

Pavel Filip a salutat această decizie, dând asigurări de toată susţinerea în promovarea proiectului dat, dar şi a altor iniţiative care contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. „Nu există un obiectiv mai important pentru Guvernul pe care îl conduc decât cel de a asigura bunăstarea oamenilor din ţara noastră, iar acest lucru este posibil dacă vor fi create locuri de muncă bine plătite şi economia ţării va prospera”, a menţionat Prim-ministrul.

Premierul a vorbit despre acţiunile întreprinse de Guvern în vederea creării unui mediu de afaceri favorabil şi a exprimat determinarea echipei pe care o conduce de a continua reformele.

Părţile au discutat şi despre perspectivele de dezvoltare a relaţiilor comercial-economice între Republica Moldova şi Japonia.

Compania japoneză „Metal Products Inc.” este specializată în proiectarea şi producerea componentelor care se folosesc la fațadele clădirilor moderne care sunt căptușite cu sticlă fixată pe metal. În prezent, această companie  este contractată pentru construcția edificiilor pentru Olimpiada ce urmează să aibă loc la Tokyo în anul 2020.

foto-_mg_8825 foto-_mg_8835_0

Maria Roşca

Share