Igor Dodon a vizitat clădirea Președinției – devastată în aprilie 2009. Așa arată acum! (foto)
Președintele R.Moldova, Igor Dodon, a vizitat astăzi clădirea Președinției, care a fost devastată în aprilie 2009.
„Așa cum v-am comunicat anterior, astăzi am mers să inspectez clădirea președinției, devastătă în aprilie 2009.
Sînt șocat de starea în care a ajuns acest edificiu. Ultima dată am fost acolo în dimineața zilei de 7 aprilie 2009. După care au urmat evenimentele pe care le cunoaștem cu toții. Am impresia că de atunci timpul s-a oprit în loc, iar guvernanților nu le-a prea păsat de clădirea care de fapt este un simbol al statului și este considerată monument de importanță națională.
Totodată, trebuie să menționez că unele încăperi au rămas intacte, în timp ce altele au fost distruse în totalitate. Am dispus să fie făcută evaluarea deplină, pînă la finele lunii februarie, a necesităților din punct de vedere financiar pentru a repara integral această clădire.
Reiterez, voi găsi surse extrabugetare pentru reparațiile necesare. Banii din buget trebuie să fie alocați pentru majorarea pensiilor, salariilor, îndemnizațiilor; în sectorul educațional, cel al sănătății ș.a.
Sper ca pînă la Ziua Independenței din acest an lucrările să fie finalizate”, a scris șeful statului.
Maria Roșca