Fiecare deputat a primit un ghid. Vezi ce le oferă acesta!

Fiecare deputat a primit un ghid. Vezi ce le oferă acesta!

Deputații nou-aleși au participat ieri la un program de instruire privind practica parlamentară și procesul legislativ.

Pe parcursul unei zile, parlamentarii au fost informați despre practicile și procedurile legislative. Fostul deputat în Parlamentul Estoniei, Mati Raidma, care în prezent este Ministrul Mediului, a prezentat bunele practici și experiența Estoniei în promovarea democrației parlamentare.

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase le-a vorbit deputaților despre mecanismele de interacțiune dintre Parlament și Curtea Constituțională, experiența de lucru existentă și practicile menite să consolideze democrația și drepturile omului.

În cea de-a doua parte a seminarului, Secretarul general al Parlamentului, Ala Popescu a prezentat structura și atribuțiile Secretariatului Legislativului, iar Șeful Direcției juridice, Ion Creangă s-a referit pe larg la cadrul constituțional, Regulamentul Parlamentului și procedura legislativă. Fiecare șef de direcție din cadrul Secretariatului Parlamentului a prezentat responsabilitățile subdiviziunii pe care o conduce și asistența oferită deputaților. Totodată, expertul Catinca Mardarovici a vorbit despre rolul Parlamentului în asigurarea egalității de gen.

La deschiderea seminarului de instruire a participat și Coordonatorul rezident al ONU în Republica Moldova, Dafina Gercheva, Reprezentant Permanent al PNUD în Republica Moldova. În mesajul adresat participanților, oficialul a menționat utilitatea practică a seminarului de instruire în consolidarea capacităților instituționale ale Parlamentului.

Fiecare deputat a primit câte un exemplar din ”Ghidul deputatului în Parlamentul Republicii Moldova”. Ghidul le oferă deputaților nou-aleși informații despre statutul de deputat și garanțiile de exercitare a mandatului de deputat, structura Parlamentului și activitatea parlamentară. Ediția a fost elaborată de Secretariatul Parlamentului, cu asistența Programului PNUD pentru democrație, luându-se în considerare bunele practici europene în domeniu.

În Parlamentul de legislatura a XX-a sunt 46 de parlamentari care sunt la primul mandat de deputat, ceea ce constituie circa 45 % din totalul celor 101 deputați.  

 

Programul de instruire este organizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare  „Îmbunătăţirea calităţii democraţiei în Moldova prin suport parlamentar şi electoral” de comun cu Secretariatul Parlamentului.

Maria Roșca

Share