Curtea de Conturi susține dezvoltarea competențelor profesionale ale auditorilor publici

Curtea de Conturi susține dezvoltarea competențelor profesionale ale auditorilor publici

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) contribuie în mod constant la dezvoltarea profesională a angajaților săi, prin crearea condițiilor optime de instruire și perfecționare continuă în domeniul auditului public extern.

În acest context, Curtea de Conturi aduce sincere mulțumiri doamnei Maria Dima, conferențiar universitar, doctor în economie, deținător al certificatului DipIFR și domnului Oleg Televca, conferențiar universitar, doctor în drept, pentru dedicația, implicarea activă și aportul substanțial adus la dezvoltarea profesională a auditorilor publici. Prin expertiza și contribuția lor constantă, cei doi profesori contribuie semnificativ la formarea unei echipe de auditori bine pregătiți, capabili să răspundă provocărilor actuale în domeniul auditului public extern și să aplice în activitate standarde înalte de calitate.

În semn de recunoaștere a acestui efort, Președinta Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, le-a conferit Diplome de Excelență, exprimând aprecierea instituției pentru contribuția valoroasă la consolidarea culturii profesionale și a competențelor personalului CCRM.

Menționăm că, la data de 28 octombrie, circa 25 de auditori publici ai Curții de Conturi au participat la o sesiune de instruire profesională dedicată tematicii „Modificări fiscale aferente facilităților acordate de angajator și deducerea cheltuielilor persoanelor fizice – cetățeni”. Instruirea s-a axat pe cele mai recente modificări fiscale introduse prin Legea nr. 187/2025 privind facilitățile fiscale acordate de angajator și deducerea cheltuielilor suportate de către persoanele fizice – cetățeni.

În cadrul instruirii au fost abordate aspecte practice referitoare la aplicarea noilor reguli privind tichetele de masă și de vacanță, cheltuielile pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor, precum și tratamentul fiscal al cadourilor în natură, al activităților de perfecționare profesională, al programelor de consolidare a spiritului de echipă și al abonamentelor sportive sau medicale. De asemenea, au fost discutate prevederile privind deducerea cheltuielilor persoanelor fizice pentru asigurări, servicii medicale, educație și credite ipotecare.

Prin organizarea acestor activități de instruire, Curtea de Conturi confirmă angajamentul său ferm de a investi continuu în formarea profesională a angajaților, promovând excelența, responsabilitatea și performanța în auditul public extern. Instituția își propune astfel să mențină un nivel înalt de competență profesională, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale din domeniu.

Share