De ce cresc investiţiile în clădirile rezidenţiale

De ce cresc investiţiile în clădirile rezidenţiale

Datele Biroului Naţional de Statistică pentru primul trimestru al anului curent, făcute publice recent, arată o creştere semnificativă a investiţiilor în clădirile rezidenţiale – 10,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Şi aceasta în condiţiile în care investiţiile în active imobilizate (din care fac parte şi investiţiile în clădirile rezidenţiale), în general, au înregistrat o descreştere de 2,8% față de ianuarie-martie 2023. Ar fi de notat faptul că creşterea semnificativă a investiţiilor în clădiri rezidenţiale se înregistrează pe fondalul unei descreşteri accentuate a investiţiilor în clădiri nerezidenţiale – -17,1% comparativ cu primul trimestru din anul trecut.

O primă cauză care ar putea explica creşterea investiţiilor în clădirile rezidenţiale este siguranţa acestui tip de investiţii. Astăzi, investiţiile în imobiliare, în general, iar în special în clădirile rezidenţiale sunt considerate printre cele mai sigure şi mai eficiente. Aceasta în condiţiile în care economia Republicii Moldova este destul de fragilă şi fie nu oferă oportunităţi investiţionale, fie, dacă le oferă, ele, în mare parte, sunt destul de nesigure sau de o profitabilitate redusă.

În al doilea rând, cred că interesul faţă de investiţiile în clădiri rezidenţiale a fost impulsionat într-o măsură semnificativă de afluxul de refugiaţi din Ucraina. Scriam anterior cu altă ocazie că, potrivit unor date, populaţia Chişinăului a crescut, pe seama fluxului de refugiaţi, cu peste 10% (asta dacă luăm în calcul că din cei peste un milion de refugiaţi ucraineni, care au trecut prin Moldova de la începutul războiului, circa 120 mii au rămas aici, iar cea mai mare parte – la Chişinău). Interesul lor pentru imobile este lesne de înţeles, or, e clar, că, chiar dacă războiul se va încheia în curând, oricum va fi nevoie de ani de zile ca Ucraina să-şi revină. Astfel, Chişinăul devine pentru mulţi refugiaţi ucraineni a doua casă – dacă nu pentru totdeauna, cel puţin pentru ani buni înainte.

Eu cred că pe termen scurt şi mediu interesul faţă de clădirile rezidenţiale va creşte şi mai mult. Şi el va fi impulsionat de tendinţele care se prefigurează pe piaţa muncii. Pe fondalul exodului masiv de populaţie înregistrat în ultimii ani, creşte, iar în perspectivă va creşte şi mai mult, procentul de înlocuire a forţei de muncă locale cu forţă de muncă „de import”. Exemplul altor ţări arată că, o bună parte din migranţii cu scop de muncă rămân pentru totdeauna în ţara în care cândva au venit pentru un job temporar. Adică, se va întâmpla exact ceea ce li s-a întâmplat multor cetăţeni ai RM, care au plecat cândva peste hotare în căutarea unui loc de muncă, dar au rămas acolo pentru totdeauna.

Şi dacă aceste tendinţe devin tot mai evidente, poate e cazul să regândim atitudinea faţă de domeniul construcţiilor. Eu nu o dată am menţionat că activităţile în acest domeniu trebuie impulsionate, pentru că aceasta e o necesitate dictată de situaţia reală în care am ajuns. Altfel deficitul de spaţiu locativ va deveni şi mai acut. Iar motive de îngrijorare există suficiente. Spre exemplu, în primul trimestru al anului curent volumul total al lucrărilor de construcţii s-a micșorat față de aceeaşi perioadă a anului 2023 cu 6,3% (în prețuri comparabile), inclusiv ca urmare a descreșterii volumului lucrărilor de construcții noi (-5,8%). Chiar dacă volumul lucrărilor executate la construcţii rezidenţiale a crescut cu 2% în perioada respectivă, aceasta nu e suficient. De aceea, ferma mea convingere este că trebuie să luăm în calcul toate tendinţele menţionate şi să acţionăm de pe acum, căci mâine ar putea fi deja prea târziu.

Alexei Rotaru, Directorul Departamentului vânzări în cadrul companiei „Lagmar”  

Share