Vinurile pastorale „Cricova” – sfințite de Mitropolitul Vladimir​

Vinurile pastorale „Cricova” – sfințite de Mitropolitul Vladimir​

Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. a organizat și în acest an un serviciu divin de sfințire a vinurilor pastorale. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir (ÎPS), însoțit de un sobor de preoţi, astăzi 19 aprilie.

Evenimentul s-a desfășurat pe teritoriul Complexului Turistic “Cricova” într-un format mai restrâns, asistat de directorul general al Combinatului de vinuri Cricova S.A., Denis Șova.

Denis Şova a menționat că pe parcusul a 20 de ani „Cricova” păstrează această tradiţie cu sfinţenie.

„La fel este o onoare şi mândrie faptul că anume la Combinatul de vinuri ,,Cricova,, se sfinţeşte vinul pastoral anume de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir (ÎPS). Din păcate deja al 2-lea an consecutiv la slujba de sfinţire nu participă angajaţii vinăriei, în vederea respectării normelor de Securitate pandemică”, a spus Denis Șova.

ÎPS Vladimir a speră că fiecare creştin din Republica Moldova, în ziua de Paşti, va servi câte un pahar de vin deja sfinţit, şi se va bucura de măreaţa sărbătoare a Învierii Mântuitorului Hristos, „dar e important să servească cu măsură.”

Vinurile sfințite, în număr de 10 000 de sticle, vor fi distribuite în toate punctele comerciale din țară chiar de astăzi.

„Acum, pot ajunge cu ușurință pe masa dumneavoastră de sărbătoare, fie că îl luați direct de pe raft sau îl comandați online.

Nu vă rămâne decât să aranjați masa și să vă urați de sănătate!

Să aveți un Paște luminos și binecuvântat!”, menționează Combinatul de vinuri.

received_282065056737280 received_1133886877036157 received_470553734181093 received_588387689223507 received_215601960323998

Cristina Parfeni

Share