(VIDEO) Doi frați – reținuți pentru organizarea unor proteste cu vandalizarea sediului CEC

(VIDEO) Doi frați – reținuți pentru organizarea unor proteste cu vandalizarea sediului CEC

Ofițerii INI, în comun cu polițiștii de la Inspectoratul de poliție Criuleni și procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță reținerea a două persoane pentru complicitate la organizarea dezordinilor în masă, în cadrul unui protest în fața Comisiei Electorale Centrale, de către o entitate afiliată condamnatului Ilan Șor.

Acțiunile investigate au avut loc în prima săptămână a lui septembrie a anului 2024, atunci când sediul CEC a fost vandalizat (atât în timpul protestului, cât și în noaptea zilei din data de 7 spre 8 septembrie), inclusiv prin proiectarea la intrarea în sediu a recipientelor cu vopsea. Acțiunile ilegale au fost raportate de către CEC autorităților, care au reținut doi frați din Criuleni, cu vârste de 38 și 43 de ani.

Cei doi bănuiți, de comun cu organizatorul (care la moment este în căutare) au racolat 17 tineri din Criuleni, care au primit instrucțiuni pe grupul de comunicare creat pe platforma Telegram despre modalitățile de cauzare a destabilizării. O parte din tinerii audiați, cărora cei doi bănuiți le-au organizat și transportarea în calitate de șoferi la Chișinău, cooperează cu ancheta. Aceștia menționează că pentru participare la protestul care a durat aproximativ o oră li s-au promis a câte $50, iar cel care ar fi aruncat primul obiectele pregătite (este vorba de ouă, pe care le-au primit fiecare) la intrarea în sediul CEC – un bonus de 1000 lei. În final, însă, acestora le-au fost achitate sume de 500-600 lei.

Încălcările comise sunt investigate de procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii INI în contextul în care organizatorul acestor acțiuni de destabilizare ar fi fost remunerați cu 20.000 lei, iar lunar sunt salarizați prin aplicația mobilă „PSB” a unei bănci din Rusia.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share