Dorin Recean a discutat cu autoritățile publice locale din raionul Fălești
Prim-ministrul Dorin Recean a discutat, astăzi, cu autoritățile publice locale și serviciile desconcentrate din raionul Fălești despre importanța conlucrării dintre aleșii locali și autoritățile publice centrale pentru continuarea dezvoltării satelor și îmbunătățirea condițiilor de viață la nivel local.
Premierul a asigurat primarii că disponibilitatea mai multor fonduri pentru dezvoltare le va asigura diverse posibilități de a îmbunătăți lucrurile la nivel local și i-a îndemnat să-și sporească capacitățile de elaborare și implementare a proiectelor. „Datorită fondurilor europene, reușim împreună să modernizăm țara și să construim Europa aici, la noi acasă. Trebuie să rămânem uniți în calea pe care o parcurgem, pentru ca satele și orașele noastre să se dezvolte, iar oamenii să trăiască mai bine. Doar împreună putem transforma Moldova într-o țară europeană, prosperă și sigură pentru toți cetățenii săi”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.
În raionul Fălești, prin intermediul programului „Satul European”, au fost deja realizate 15 proiecte, în valoare totală de circa 53,6 milioane de lei. De asemenea, alte 9 proiecte, cu un buget total de 3,4 milioane de lei, au fost implementate prin programul „Satul European Expres”. Este vorba despre construcția sistemelor de apeduct și canalizare, instalarea iluminatului stradal eficient și termoizolarea clădirilor publice, amenajarea terenurilor sportive și de joacă.
La ședința cu prim-ministrul, aleșii locali din raionul Fălești au sugerat și alte segmente pe care autoritățile trebuie să-și concentreze eforturile, menționând dificultățile cu care se confruntă la nivel de comunități.
Cea mai actuală și stringentă problemă rămâne necesitatea finalizării construcției apeductului Prut-Fălești. Prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, au fost alocate circa 59 milioane de lei în acest scop, iar în prezent se elaborează un raport de expertiză la sonde. Șeful Guvernului a menționat, în context, că este esențială și exploatarea rațională a apei și administrarea eficientă a bazinelor acvatice, inclusiv pentru irigarea culturilor agricole cu valoare adăugată înaltă.
De asemenea, este necesară reabilitarea stației de epurare Fălești, a sistemului de canalizare, dar și reparația mai multor drumuri locale. Dialogul s-a mai referit la modalitățile de creștere a veniturilor proprii ale administrației publice locale, precum și la modul de gestionare a problemei clădirilor comerciale neexploatate și a caselor abandonate.
În perioada următoare, în raionul Fălești, urmează să fie investite alte aproape 60 de milioane de lei pentru a realiza cele 18 proiecte, desemnate câștigătoare în cadrul ediției din acest an a Programului „Satul European”.