Vaccinarea cu AstraZeneca este sigură și eficientă, informație confirmată de Agenția Europeană a Medicamentului

Vaccinarea cu AstraZeneca este sigură și eficientă, informație confirmată de Agenția Europeană a Medicamentului

La data de 18 martie curent, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat că vaccinarea cu AstraZeneca este sigură și eficientă. 

Astfel, Comitetul pentru siguranță al EMA afirmă că:

Beneficiile vaccinului AstraZeneca în combaterea COVID-19 continuă să depășească riscul efectelor secundare;

Vaccinarea nu este asociată cu o creștere a riscului general de formare a cheagurilor de sânge;

Nu există dovezi ale unei probleme legate de loturi specifice de vaccin sau de anumite situri de producție;

Vaccinul ar putea fi asociat cu cazuri foarte rare de tulburări de coagulare a sângelui. Aceste cazuri au fost raportate la 25 de persoane din 20 de milioane vaccinate cu AstraZeneca în Europa. O legătură cauzală între aceste cazuri și vaccinarea nu este dovedită, dar este posibilă. Astfel, este nevoie de o analiză suplimentară, a afirmat EMA.

Până în 18 martie, peste 400 de milioane de doze de vaccinuri anti COVID-19 au fost administrate de la începutul pandemiei. Până în prezent, niciun caz de deces nu a fost dovedit ca fiind cauzat de vaccinurile anti COVID-19.

Mihaela Rotari

Share