Va fi reluată activitatea punctului mobil vaccinare antiCovid-19 de pe teritoriul Î.M. „Piața Centrală”

Va fi reluată activitatea punctului mobil vaccinare antiCovid-19 de pe teritoriul Î.M. „Piața Centrală”

Primăria municipiului Chișinău informează că de joi, 27 mai 2021, va fi reluată activitatea punctului mobil vaccinare antiCovid-19, pe teritoriul Î.M. „Piața Centrală”, având în vedere multiplele solicitări din partea cetățenilor în acest scop.

Programul de activitate al punctului de vaccinare a fost stabilit pentru 4 zile din săptămână: joi, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 10:00-15:00. Durata de activitate a centrului de imunizare de la Piața Centrală va fi condiționată de numărul de solicitări din partea cetățenilor.

Punctul de imunizare antiCovid-19 va fi amplasat la parterul CC „CENTRAL”, situat pe Aleea Centrală din piață, la intersecția cu aleea str. Bulgară.

Unitatea a fost deschisă acum o săptămână (pe 19 mai, a.c.) având drept scop inițial imunizarea angajaților întreprinderii, a comercianților care activează pe teritoriul zonei de comerț, precum și cumpărătorilor care merg la piață.

Procesul de vaccinare va fi realizat de specialiștii din cadrul Centrului Consultativ Diagnostic al AMT Centru, iar oamenii trebuie să aibă cu sine buletinul de identitate.

Serurile disponibile în prezent sunt „Astrazeneca” și „Sinovac”.

 

Doina Secrieru   

Share