Un ucrainean, anunțat în căutare internațională de patru ani, reținut. Acesta ar fi adus un prejudiciu de peste 100 de mii de lei unei companii din Moldova

Un ucrainean, anunțat în căutare internațională de patru ani, reținut. Acesta ar fi adus un prejudiciu de peste 100 de mii de lei unei companii din Moldova

Un bărbat de 35 de ani, cetățean al Ucrainei, anunțat în căutare internațională din anul 2017, a fost reținut în municipiul Chișinău de ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS, transmite OFICIAL.

Potrivit Poliției, timp de patru ani, bărbatul s-ar fi  ascuns de oamenii legii, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotarele țării.   

Cetățeanul ucrainean  este cercetat penal pentru fraudă informatică și încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic, infracțiuni săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova.

În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că, la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie 2016, suspectul,  prin înțelegere prealabilă și de comun cu alte persoane, urmărind scopul accesului ilegal la rețelele și serviciile de telecomunicații ale unei companiei, în vederea obținerii unui beneficiu material, ar fi  cauzat părții vătămate un prejudiciu  de 140 mii de lei.

Suspectul a fost reținut și riscă închisoare de până la 5 ani.

În continuare se întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

Share