Marina Tauber: Bălțenii sunt victimele unei diversiuni prin care se încearcă să li se fure șansa la o viață mai bună

Marina Tauber: Bălțenii sunt victimele unei diversiuni prin care se încearcă să li se fure șansa la o viață mai bună

Candidatul Partidului „Șor” pentru funcția de primar al municipiului Bălți, Marina Tauber a declarat că, bălțenii sunt victimele unei diversiuni prin care se încearcă să li se fure șansa la o viață mai bună și dreptul de a-și decide singuri viitorul, informează OFICIAL.

„Autoritatea centrală, împreună cu cei care iau decizii în Bălți, au hotărât să mă excludă din cursa electorală, când a devenit evident că eu voi câștiga alegerile de primar de Bălți. Vă anunț că, împotriva mea și echipa Partidului „Șor” a fost inițiată o campanie de defăimare și denigrare pentru a schimba rezultatele turului doi al alegerilor, în folosul candidatului din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Chiar dacă acest candidat, vorbesc despre Boris Marcoci, a acumulat un număr foarte mic de voturi din partea alegătorilor din Bălți ”, a declarat Marina Tauber, în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, ea a spus: „Înainte de toate vă comunic că, Nicolai Grigorișin, așa-zisul oponent al meu în al doilea tur al alegerilor din Bălți, dar și candidatul din partea PAS, Boris Marcoci, care s-a clasat pe locul trei la alegerile de duminică, fac parte din aceeași echipă. Concurența între ei a fost doar o acoperire, deoarece ambii au coordonat și continuă să-și coordoneze acțiunile în aceeași echipă”.

Candidatul la funcția de primar a subliniat că, în realitate, la alegerile din Bălți, partidul de guvernământ a avut doi candidați, iar faptul că Grigorișin a candidat în calitate de candidat independent a avut ca scop să inducă alegătorii în eroare și să acumuleze voturi pe eșichierul de stânga, unde PAS nu are parte de încredere din partea alegătorilor.

„Grigorișin a fost de acord să joace rolul idiotului util ca să rămână la putere și să păstreze acele scheme și combinații din care face parte. Punctul culminant este că, chiar și după rezultatul zdrobitor obținut după alegerile de duminică, atunci când ambii candidați din partea partidului de guvernământ au pierdut, ei tot nu se dau bătuți. Ei inventează diferite scheme așa cum o fac mereu de fapt, ca până la urmă, cu orice preț să mă scoată pe mine din cursă”, a menționat Tauber.

De asemenea, ea a vorbit și despre decizia de ieri a Comisiei Electorale Centrale(CEC), care, potrivit ei, nu are susține juridică: „Ieri seara CEC a declarat că, dacă unul dintre candidații care au trecut în al doilea tur al alegerilor hotărăște să părăsească cursa electorală, locul lui automat va fi ocupat de următorul candidat. Acest punct nu se regăsește nici în Codul Electoral, nici într-o altă oarecare Lege în vigoare. Membrii CEC au introdus această nouă lege de sine-stătător fără aprobarea Parlamentului și fără explicarea motivelor de ce ar fi nevoie această schimbare. Acest punct din decizia de ieri este direcționat anume pentru alegerile din Bălți. Mai exact, eu sunt șocată de acest lucru, pentru că este foarte clar că eu câștig aceste alegeri”.

Tauber a mai spus: „PAS are o înțelegere cu Grigorișin ca el să iasă din cursa electorală în această săptămână, iar astfel Marcoci va fi oponentul meu în turul, al doilea la alegerile din Bălți, iar săptămâna viitoare, cu câteva zile până la alegeri, ei își propun să mă elimine din cursă, presupunând că în acest fel candidatul lor va câștiga alegerile în detrimentul voinței oamenilor”.

Cristina Jicol

Share