Cine sunt potențialii Ambasadori în Germania și Franța

Cine sunt potențialii Ambasadori în Germania și Franța

Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv desemnarea unor ambasadori ai Republicii Moldova în străinătate, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.

Este vorba despre candidatura lui Aureliu Ciocoi, desemnat la funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Federală Germania.

În perioada anilor 2010-2015, Aureliu Ciocoi a mai exercitat funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Germania și în Regatul Danemarcei (prin cumul). De asemenea, a fost Ambasador în Republica Populară Chineză și în Statele Unite ale Americii. Diplomatul a făcut studii în Jurnalism și Științe ale Comunicării. La fel, a obținut masteratul la Şcoala Naţională de Studii Politice și Administrative, Facultatea Relaţii Internaţionale din Bucureşti. A fost prim-ministru interimar al Republicii Moldova, precum și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Membrii Comisiei au avizat și desemnarea Corinei Călugăru, la funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Franceză.

Corina Călugăru are studii de licență în economie și master în drept. De asemenea, face studii de doctorat în științe juridice. Din noiembrie 2015, până în prezent, exercită funcția de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.

De menționat că, Ambasadorii extraordinari și plenipotențiari, reprezentanții permanenți, trimișii și însărcinații cu afaceri en titre (permanenți) – șefi ai misiunilor diplomatice – sunt numiți și rechemați din funcție de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. Propunerile referitoare la numirea în aceste funcții sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului. Propunerile privind rechemarea din aceste funcții sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe și integrării europene.

Doina Buruiană

Share