Un tânăr moldovean, reținut în timp ce traversa ilegal hotarul

Un tânăr moldovean, reținut în timp ce traversa ilegal hotarul

Un tânăr moldovean, care de cinci ani era căutat de autoritățile de drept naționale, a fost reținut în timp ce încerca să revină în țară, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei. Ba mai mult, bărbatul nu deținea niciun document de identitate, iar ca justificare a declarat că recent a fost eliberat dintr-un penitenciar al Ucrainei.

La sfârșitul săptămânii trecute, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Briceni cu ajutorul sistemului fix de supraveghere cu termovizor a fost observată o persoană, ce înainta grăbit dinspre Ucraina spre interiorul țării. Imediat, în regiune a intervenit grupa operativă care a reținut persoana în cauză pe direcția Briceni – Rossoșani.

La fața locului, în baza declarațiilor a fost identificat cetățeanul Republicii Moldova, în vârstă de 29 de ani. Astfel, pentru confirmarea identității, bărbatul a fost escortat la sediul Sectorului, unde s-a aflat că este un locuitor al satului Bezeda, raionul Briceni.

La audieri, tânărul moldovean a relatat că timp de un an s-a aflat în detenție, fiind condamnat de autoritățile ucrainene pentru răspândirea unui apel fals. La fel, cercetările au scos la iveală și faptul că pe numele lui există un dosar penal, fiind căutat de către Inspectoratul de Poliție Briceni pentru a răspunde în fața legii.

În prezent, organul de urmărire penală din cadrul Direcției regionale NORD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzut de art.362 al.1 Cod Penal al RM, conform căruia cetățeanul moldovean riscă amendă în mărime de până la 750 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani. Totodată, tânărul a fost preluat de către reprezentanții IP Briceni, pentru stabilirea altor fapte comise anterior de acesta.

Doina Secrieru

Share