Un șef al unui sector de Poliție de Frontieră își ascundea averea dubioasă. ANI a constatat mai multe bunuri nedeclarate

Un șef al unui sector de Poliție de Frontieră își ascundea averea dubioasă. ANI a constatat mai multe bunuri nedeclarate

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința șefului subdiviziunii Gotești din cadrul Direcției Regionale Sud a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

La sfârșitul anului 2019, ANI a inițiat o procedură de control al averii pe numele subiectului, în baza unei sesizări transmisă de către Procuratura Cantemir referitoare la depistarea unor terenuri agricole aflate în proprietatea subiectului, care nu ar fi fost declarate.

Astfel, inspectorul de integritate a analizat declarațiile de avere și interese personale ale subiectului depuse în perioada 2018-2020 și a constatat că subiectul a omis să includă date despre un automobil de model Mercedes C230 cu drept de posesie, un apartament din orașul Cantemir, opt terenuri agricole și venitul obținut de soție din arendarea unora dintre acestea, în mărime totală de peste 6000 de lei.

În rezultatul celor constatate, inspectorul de integritate a sesizat Procuratura despre neincluderea în mod intenționat a unor date în declarațiile de avere și interese personale de către subiectul vizat. Dacă va fi găsit vinovat în săvârșirea faptelor care i se impută, subiectul riscă o amendă între 20 de mii de lei și 30 de mii de lei sau închisoarea de până la 1 an, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 2 la 5 ani.

Mihaela Rotari

Share