Socialiștii se vor adresa la Procuratură

Socialiștii se vor adresa la Procuratură

Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Nichita Țurcan, spune că formațiunea din care face parte se va adresa la Procuratura Generală pentru a obține explicații de ce administrația prezidențială a solicitat directorului Agenției Servicii Publice (ASP) de a amâna tenderul privind achizițiile blanchetelor pentru documente, informează OFICIAL.

Potrivit deputatului, se pune întrebarea de ce acum s-a cerut amânarea tenderului.

„Directorul ASP a declarat că a fost invitat la Președinție și a avut discuții cu consilierii Revenco și Negruța. Tema discuției a fost recomandarea lor pentru amânarea tenderului la achiziționarea blanchetelor pentru 2022-2023 și au recomandat să se facă aceste achiziții după alegeri. Din ce considerente administrația prezidențială și anume consilierii se implică în activitatea ASP?”, comunică Țurcan.

De asemenea, parlamentarul a spus că socialiștii se vor adresa la Procuratura Generală pentru explicații.

„Poate aceste solicitări se fac pentru ca o anumită companie să câștige, așa cum a fost în 2012?”, mai spune deputatul.

Cristina Parfeni

Share