Transportare ilegală: 11 plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase

Transportare ilegală: 11 plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase

11 plăcuțe cu numere de înmatriculare și certificatele de înregistrare ale vehiculelor implicate în transport ilicit de călători au fost retrase de către inspectorii Agenţiei Naţionale Transport Auto din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în urma verificărilor efectuate pe traseele naţionale în perioada 14-17 mai.

Verificările de săptămâna aceasta au avut loc în comun cu inspectorii de poliţie pe traseele care duc spre punctele de frontieră din Otaci, Briceni, Ocniţa, Giurgiuleşti şi Ştefan-Vodă. În total, au fost documentate 14 cazuri privind nerespectarea normelor şi a condiţiilor legale de transportare a pasagerilor, în 11 cazuri fiind constatată transportarea neautorizată a pasagerilor pe destinaţii internaţionale, în special spre ţările CSI.

Conform dispoziţiei semnate anterior de ministrul Transporturilor, Vasile Botnari, acţiunile îndreptate la combaterea transportării ilicite de călători au loc în permanenţă.  De la începutul anului, inspectorii ANTA au  ridicat 157 de plăcuţe cu numere de înmatriculare şi au întocmit 262 de procese-verbale cu privire la contravenţii administrative. Conform Codului Transporturilor Rutiere, plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatului de înregistrare a unității de transport implicate în activitate ilegală de transport pot fi retrase pe o perioadă de până la 6 luni.

 

Mihaela Rotari
Share