Poliția Capitalei și Brigada ,,Fulger” – în acțiune! Cluburi, cafenele și magazine alimentare – verificate

Poliția Capitalei și Brigada ,,Fulger” – în acțiune! Cluburi, cafenele și magazine alimentare – verificate

Poliţiştii sectorului Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău de comun cu angajaţii Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială ,,Fulger” a IGP au descins verificări în localurile de agrement, baruri, cafenele, cluburi şi magazine alimentare.

Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate cu administratorii localurilor de agrement și vizitătorii acestora au fost petrecute discuții în vederea neadmiterii abaterilor de la cadrul normativ legal.

Totodată, în rezultatul măsurilor intreprinse au fost stabiliți patru agenți economici care au încalcat regimul de activitate stabilt în autorizație sau notificare, nu dispuneau de actele permisive și nu eliberau bon de casa consumatorilor. Ulterior, în cadrul verificărilor, polițiștii au reținut un tânăr de 20 de ani, aflat în urmărire penală pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare. Acesta a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Botanica, pentru audieri conform procedurii.

Prin urmare, ofiţerii de investigarea fraudelor economice a Direcției de Poliție a mun. Chişinău au depistat diverse încălcări grave în activitatea unui bărbat de 63 ani, care în garajul ce îi aparține comercializa băuturi alcoolice. Astfel, poliţiştii au descins cu verificări în garajul de pe strada Voluntarilor, din sectorul Ciocana, unde proprietarul comercializa băuturile alcoolice contrafăcute și de calitate dubioasă și unde permanent se adunau grupuri de persoane, care tulburau liniștea.

În cadrul verificărilor, polițiștii au depistat grave încălcări de ordin economic şi financiar, comercializarea băuturilor alcoolice de o provenienţă dubioasă, precum şi condiţii antisanitare, mijloace financiare necontabilizate, registre de ciornă. Totodată polițiștii au ridicat circa 30 l de alcool etilic, 10 litri de divin și 60 litri de vin spumant.

În acest context, bărbatul riscă amendă în mărime de 13 000 lei, iar instituţiile competente în domeniul alimentaţiei publice vor fi sesizate pentru luare de atitudine conform legislaţiei în vigoare.

Mihaela Rotari 

Share