Pașii pe care trebuie să îi întreprinzi pentru a putea pleca în Canada

După mai mulți ani petrecuți în Canada, Sergiu Bălănuță a revenit acasă, pentru că nu-și poate imagina cum să-și trăiască viața fără să-i aibă pe cei dragi alături. ”Vreau să știu că îmi voi putea duce viitorii copii la buneii lor nu o dată la nu știu câți ani, ci ori de câte ori doresc. Vreau ca ei să crească alături de verișorii lor, așa cum și eu am crescut alături de frați și surori, cu care acum întâlnim toate sărbătorile la o masă și nu prin skype” – iată ce a declarat el echipei Nexus chiar în prima lui zi de lucru, la câteva ore după ce a pășit din nou pe pămînturile natale.

Vă propunem mai să luați cunoștință istoria domnului Sergiu despre cum a ajuns pe tărîmurile Canadei.

Dorința de a pleca peste hotare, de a descoperi noi orizonturi datează încă din vremea copilăriei mele. De multe ori spuneam fraților și surorilor mele: „când voi crește mare, voi pleca să trăiesc în America”. Întâmplător sau nu, această idee a început să-mi bântuie gândurile tot mai mult și mai mult după ce am terminat studiile universitare în anul 2007 și am început să lucrez într-un ONG cu un modest salariu de 1600 de lei. Firește că-mi era dificil să supraviețuiesc din această „avuție”. Atunci credeam că în Moldova nu am nici o șansă de a mă realiza pe plan personal și profesional. De aceea am hotărât că trebuie să plec.

Deși aș fi putut să plec ilegal în una din țările europene, așa precum au făcut-o mulți din compatrioții mei, am conștientizat că aceasta nu este cea mai bună soluție. Îmi doream un loc unde aș putea activa legal, o societate deschisă către migranți care mi-ar recunoaște meritele și abilitățile, o societate unde lumea este tratată de la egal la egal. Atunci mi-a venit în minte Canada. Canada? Why not? Știam că această țară este prosperă și că îmi va oferi posibilitatea să-mi construiesc o viață cu un viitor luminos.

Cu toate că știam multe lucruri despre Canada, nu aveam nici cea mai vagă idee cum aș putea ajunge acolo. Primul lucru pe care l-am făcut a fost informarea despre programele de emigrare în Canada. Sursele pe care mi le oferea Internetul erau foarte bogate în agenții care prestau servicii de emigrare. Lipsa de bani nu-mi permitea să apelez la serviciile lor. Nu-mi rămânea decât să caut alternative, adică să mă documentez pe cont propriu. Navigând așa pe Internet am găsit site-ul oficial al Ministerului Imigrării din Québec (Canada), unde erau indicați amănunțit toți pașii pe care trebuie să-i întreprinzi pentru a putea emigra în această provincie francofonă, fără a apela la serviciile unor agenții sau reprezentanți în materie de migrație.

Primul pas consta în evaluarea șanselor de a fi selecționat în calitate de migrant cu ajutorul unui test oferit pe acel site. Prima dezamăgire nu s-a lăsat mult așteptată – rezultatul testului îmi indica că nu am șanse de a emigra în Québec. Totuși, acest lucru nu m-a făcut să cedez. Fiind deja informat despre procedurile de selectare a migranților și sistemul de punctaj cu care opera Immigration Québec, am înțeles că nu-i totul pierdut. Astfel am completat din nou testul, dar de data asta schimbând unele date cu scopul de-a afla ce m-ar putea ajuta să acumulez mai multe puncte, la ce capitol ar trebui să mai lucrez pentru ca șansele mele să crească. Spre marea mea bucurie, a fost de-ajuns să-mi autoevaluez nivelul de cunoaștere a limbilor franceză și engleză. Indicând un nivel mai înalt și rezultatul testului a devenit pozitiv – Vous pouvez déposer une demande d’immigration.

Da, cunoașterea limbii lui Molière oferă multe puncte candidaților la emigrare în Québec. O altă condiție, pe care eu n-o întruneam în acel moment, era experiența de muncă după specialitate de cel puțin 1 an. Dorința mea de-a pleca în Canada creștea tot mai mult în timp ce lucram în Chișinău cu scopul de-a acumula experiența de lucru necesară. În ciuda tuturor problemelor și nevoilor pe care le înfruntam zi de zi, nu aveam de gând să renunț la visul meu. Chiar în ziua când am făcut 1 an de vechime în muncă, am cerut carnetul de muncă pentru a face o copie necesară pentru completarea dosarului, iar peste câteva zile l-am trimis prin poștă la Biroul din Viena. Era 1 octombrie 2008, o zi foarte frumoasă de toamnă, cu mult soare. Această zi m-a încărcat cu multă energie pozitivă și optimism. Eram convins că totul va fi bine și că nu-mi rămâne decât să mă înarmez cu răbdare și să aștept vești bune de la Biroul din Viena.

Prima scrisoare a apărut peste trei săptămâni. Aceasta mă anunța că dosarul meu a fost recepționat și că se purcede la studierea sa. Dacă este aprobat, voi primi o altă invitație la interviu cu un agent de imigrare. Chiar în ziua de 9 aprilie 2009, zi care va rămâne în memoria tuturor moldovenilor, am primit o scrisoare care mă informa că dosarul meu a fost aprobat, însă va trebui să mai aștept puțin până la interviu din cauza unor formalități de programare. Această noutate a alungat toate temerile și stresul care m-au încercat până atunci. Aproximativ peste o lună am primit și mult așteptata invitație la interviu, programată pentru luna august.

Pînă atunci am avut suficient timp să mă pregătesc și mai bine, studiind limba franceză și engleză, societatea, cultura, viața politică și economică din Québec și Canada. Iată că a sosit și mult așteptata zi a interviului care a avut loc la Chișinău. Interviul de selecție a durat cam vreo 20 de minute, iar rezultatul – Félicitations! Vous êtes accepté! Nici nu pot să vă redau cât de fericit și mândru de sine mă simțeam în acel moment. Deja eram cu un picior în Canada.

Procesul de emigrare, însă nu s-a încheiat aici. A urmat a doua etapă – aplicarea pentru viză de rezident permanent către guvernul federal canadian. Deja nu mai aveam nici un dubiu că plec în curând, de aceea această etapă a fost una ușoară și scurtă. Am efectuat un control medical obligatoriu cerut de către autoritățile canadiene, apoi am primit viza. Ziua de 26 februarie 2010 a însemnat pentru mine: Au revoir Moldavie et Bonjour Canada!

Soarta are metodele ei de a-ți dezvălui adevărurile și iată-mă, peste câțiva ani revenit acasă și mai fericit ca niciodată.

Ceea ce vreau să transmit persoanelor care tind să se mute cu traiul în Canada: trebuie să vă doriți foarte mult acest lucru, să fiți bine informați, să vă înarmați cu răbdare și să aveți încredere în sine.

Mihaela Rotari