Mega-week-end de excepție la OrheiLand: trei concerte memorabile care au adunat zeci de mii de vizitatori

Mega-week-end de excepție la OrheiLand: trei concerte memorabile care au adunat zeci de mii de vizitatori

Noul parc cultural-familial OrheiLand, inaugurat vineri la Orhei a fost cea mai mare atracție a acestui week-end pentru moldoveni.

Trei mega-concerte și distracții de excepție, trei zile consecutiv, pentru toate categoriile de vârstă și interese, cu interpreți și muzică de calitate și premii de milioane au constituit deliciul acestui început de vară pentru peste 50 de mii de vizitatori.

Sărbătoarea a început pe 1 iunie, cu ocazia Zilei copiilor, când a fost inaugurat OrheiLand cu zeci de distracții și atracții atât pentru cei mici cât și pentru maturi. Animatori, concursuri cu premii, concert pentru copii și părinți sunt doar o parte din distracțiile de la OrheiLand. Transformerii Optimus Prime și Bumblebee, dar și alți eroi au completat distracția.

Copiii au simțit energia junglei, urcând pe liane și poduri suspendate, dar principala distracție a devenit toboganele cu apă. Cascada, Cel de-al nouălea val au fost alte câteva dintre atracțiile de apă.

Mii de vizitatori au sărbătorit inaugurarea „OrheiLand”-ului până noaptea târziu, bucurându-se de priveliștea superbă pe care a oferit-o infrastructura complexului.

Publicul matur a fost încântat de havuzul muzical din giganticul parc, care a atras și primul cuplu de tineri căsătoriți.

Petrecerile de la OrheiLand au continuat și sâmbătă cu un concert special, dedicat victoriei FC Milsami-Orhei în Cupa Moldovei. Cu această ocazie OrheiLand a găzduit artiști de talie națională, precum Doredos, Geta Burlacu, Briosonores.

Spectacolul și voia bună au culminat duminică cu „Ziua Tineretului la OrheiLand” și lansarea Radio Orhei FM 97.5, care a adus pe scena mega-parcului interpreți precum Kapushon, Irina Rimes, Nicoleta Nucă, dar și invitați speciali din România, inclusiv interpreta Antonia și Holograf. Cu această ocazie a fost lansat și postul de radio FM 97.5, iar peste 20 de mii de vizitatori au participat concursuri cu premii, fiind oferite 55 de premii de preț precum telefoane IPHONE X, smart-watches, playstations, drone, aparate de radio și altele.

OrheiLand va continua să primească vizitatori și să organizeze petreceri memorabile zilnic, pe parcursul întregii veri, iar toate distracțiile disponibile pe teritoriul parcului sunt gratuite pentru toți vizitatorii.

Parcul de distracții funcționează de Luni până Luni de la ora 10.00 până la ora 22.00.

34274701_172452220108004_63158735333228544_n

34309097_172440206775872_7893351223699439616_n

34317808_172472750105951_8218929269657567232_n

34318282_172472236772669_947233673965469696_n

34341830_172598206760072_2621074023689224192_n

34347224_172418780111348_6784490916703895552_n

34419186_172490150104211_9109391683652419584_n

Mihaela Rotari 

Share