În Republica Moldova ar putea fi creată rețeaua Emerald, pentru a proteja și conserva ariile protejate

În Republica Moldova ar putea fi creată rețeaua Emerald, pentru a proteja și conserva ariile protejate

Parlamentul va examina, în prima lectură, o inițiativă legislativă, care prevede crearea rețelei Emerald. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat raportul pentru acest proiect de lege.

Inițiativa legislativă reprezintă un instrument pentru conservarea ariilor naturale și creează baza de cooperare în cadrul unei rețele omogene care acoperă toată Europa. Proiectul mai prevede crearea unui registru național al rețelei Emerald, stabilirea sistemului de monitorizare și procesului de raportare a stării de conservare a speciilor și habitatelor incluse în rețea și elaborarea planurilor de management al acesteia. Potrivit autorilor proiectului, aceste acțiuni vor contribui la conservarea și monitorizarea fiecărei specii de floră, faună și habitate naturale.

Documentul a fost elaborat în scopul armonizării legislației naționale cu cea europeană în ceea ce privește conservarea habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună sălbatică.

Rețeaua Emerald este echivalentul Rețelei Natura 2000, pe teritoriile țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Rețeaua Natura 2000 a demarat în 1979, când UE a adoptat primul act legislativ important în domeniul protecției naturii. În anul 1989, a fost creat un instrument special pentru protecția mediului natural al Europei – Reţeaua Emerald care, în prezent, are aprobate 61 de situri. Acestea urmează să asigure conservarea a 154 specii de plante şi animale și 38 de habitate protejate la nivel european, care se regăsesc pe teritoriul Republicii Moldova.

Share