În 2021 s-au realizat 108 operații de transplant

În 2021 s-au realizat 108 operații de transplant

Instituţiile medico-sanitare contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au realizat anul trecut 108 operaţii de transplant, cu 21 mai puține faţă de anul precedent. Această scădere a fost cauzată de situația epidemiologică și restricțiile impuse în legătură cu aceasta, informează OFICIAL.

Din numărul total de operații realizate, trei au fost transplanturi de ficat, 21 – de cornee și 84 – transplanturi de membrană amniotică pe suprafața oculară. Anul trecut nu a fost efectuat niciun transplant de rinichi.

Pentru aceste intervenţii, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocate peste patru milioane de lei.

Operațiile de transplant sunt efectuate în două instituţii medico-sanitare publice contractate de CNAM – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Costul unei operaţii de transplant de ficat constituie 789 605 lei, al celui de cornee (fără costul corneei) – 21 889 lei, iar al transplantului de membrană amniotică pe suprafața oculară – 17 630 lei.

În anul 2022, pentru efectuarea operațiilor de transplant a fost prevăzută suma de 8,8 milioane de lei.

Share