(FOTO) AIPA și MADRM au făcut o donație internatului de copii din Cupcui, Leova
În preajma sărbătorilor de Paște, Directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Vadim Curmei, însoțit de Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, au vizitat copiii din Internatul satului Cupcui, raionul Leova, oferindu-le cele necesare și căldură sufletească.
La începutul lunii aprilie, AIPA a demarat Campania de caritate de recepționare a donațiilor și ajutoarelor financiare, în cadrul căreia s-au mobilizat toți colaboratorii AIPA. De asemenea, cu suportul AIPA pe teritoriul instituției a fost instalată o seră de cultivare a legumelor, cu scopul de a promova buna educație în domeniul agricol.
Totodată, la îndemnul creștinesc de a dona produse alimentare, unii agenți economici fiind receptivi, astfel aducând lumina sărbătorilor de Paște și în acest Centru Multifuncțional.
Din donațiile colectate au fost procurate bunuri de strictă necesitate, care să asigure buna funcționare a activității Internatului. Printre produsele alimentare și de igienă, copiii au avut parte și de dulciuri, cozonaci, fructe etc.
În lumina celor expuse, aducem sincere mulțumiri tuturor colaboratorilor oficiului central, precum și oficiilor teritoriale ale AIPA, dar și altor parteneri mărinimoși, precum: SRL „Meat House Production”, SRL „Carmez Processing” membri ai Patronatului Industriei Prelucrătoare de Carne dar și donatorilor S.A. „Fabrica de unt din Floreşti”; ÎM „Fabrica de brînzeturi din Soroca” SA membri ai Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „Lapte”, precum și altor producători agricoli ce au binevoit să doneze Orfelinatului, produse alimentare, dar și alte bunuri necesare pentru a le face viața mai colorată în ajunul sărbătorilor de Paște.
Cristina Pendea