Consumul de gaze naturale în luna mai 2026
În luna mai curent, consumul total de gaze naturale în Republica Moldova a constituit aproximativ 14,6 milioane m³. Astfel, din volumul total facturat pentru luna mai, consumatorii casnici au utilizat aproximativ 12,8 milioane m³, iar clienții noncasnici circa 1,7 milioane m³.
Pentru ca facturile să reflecte cât mai exact consumul real, S.A. „Energocom” încurajează consumatorii să transmită lunar indicii actualizați ai contorului. Totodată, este important ca aceștia să permită accesul personalului autorizat al operatorului sistemului de distribuție în perioada de colectare a datelor. În lipsa indicilor reali, operatorii transmit către furnizor date estimative, utilizate ulterior la emiterea facturilor.
Reamintim că, pentru întrebări sau neclarități privind facturarea consumului de gaze naturale pentru luna mai 2026, cetățenii pot apela Centrul de apel al S.A. „Energocom” la numărul 1309 sau se pot adresa la Centrul de relații cu clienții din municipiul Chișinău, strada Ion Creangă 6V, deschis de luni până vineri, în intervalul 08:00–17:00.










