Dosarele în privința a 3 companii farmaceutice și 9 medici, deferite justiției

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în judecată a dosarelor în privința factorilor de decizie a 3 companii farmaceutice, învinuiți de abuz de serviciu, și a 9 medici din cadrul unor instituții medicale din mun. Chișinău, cărora li se incriminează primirea, prin extorcare, a unei remuneraţii necuvenite sau a altor avantaje patrimoniale pentru prestarea serviciilor medicale.

Aceștia sunt învinuiți pentru punerea în aplicare a unei scheme coruptibile, prin care agenţii de vânzări ai companiilor farmaceutice se înţelegeau cu unii medici din cadrul instituţiilor medico-sanitare să le promoveze produsele.

Schema funcţiona în felul următor: reprezentanţii companiilor farmaceutice identificau medici şi îi convingeau, contra unor remunerări ilicite, să prescrie pacienţilor anumite medicamente, aflate în stocurile farmaciilor. La rândul lor, angajaţii instituţiilor medicale le indicau pacienţilor aceste preparate, dar şi farmacia de unde pot fi achiziţionate, contrar obligației acestora de a prescrie doar substanța activă, și nu denumirea preparatului. În schimbul serviciilor de promovare, angajaţii medicali erau remuneraţi sistematic cu diferite sume de bani, bunuri sau cu sponsorizarea unor deplasări peste hotarele ţării. În timpul documentării, s-au constatat şi cazuri când agenţii de vânzări insistau ca medicii să prescrie un număr mai mare de medicamente pacienţilor, pe motivul apropierii datei de expirare a termenului de valabilitate a produsului.

În cadrul percheziţiilor, desfăşurate în februarie curent, de către procurorii anticorupţie şi ofițerii CNA la unii agenţi de vânzări, au fost ridicate mai multe probe relevante pentru dosar, inclusiv bani şi bunuri, destinate remunerării cadrelor medicale pentru promovarea produselor medicale. Totodată au fost ridicate liste cu o evidenţă nominală a medicilor implicaţi în reţeaua de promovare a medicamentelor, instituţiile medicale în care activau aceştia, denumirea preparatelor ce urmau a fi prescrise pacienţilor, dar şi sumele de bani sau bunuri care au ajuns sau urmau să ajungă la medici drept remunerare. Totodată, au fost ridicate recete ştampilate, cu preparatul farmaceutic prescris, însă fără indicarea numelui pacientului, precum şi sume impunătoare de bani, necontabilizate, în diferită valută.

Prin urmare, reprezentanții companiilor farmaceutice și-au recunoscut vina și au reparat prejudiciul cauzat (în mărime de 365 900 lei), astfel în privința lor se va recurge la procedura specială, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceștia riscă o amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. În privința medicilor, 4 din cei 9 învinuiți și-au recunoscut vina și riscă o amendă în mărime de la 550 la 750 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.

În context, dacă distanța va decide astfel, figuranții vor suporta cheltuielile de judecată în mărime de 250 000 lei.

Mihaela Rotari

Share