Curtea de Conturi a prezentat în Comisiile parlamentare rezultatele auditului privind executarea bugetului de stat
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a fost invitată să prezinte la data de 7 iunie curent, în cadrul Comisiei de control al finanțelor publice și a Comisiei economie buget și finanțe rezultatele Raportului auditului financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2022.
Tatiana Șevciuc, membră a CCRM a relatat despre cele mai relevante constatări ale auditului care au stat la baza formulării concluziilor generale, precum și a recomandărilor înaintate.
Auditul a evidențiat problema semnificativă care ține de plenitudinea datelor privind raportarea la subcontul „Acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țârii”. De menționat că, prin Legea bugetului de stat au fost aprobate alocații pentru majorarea capitalului social al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” în sumă de până la 392,9 milioane lei, al SRL „Arena Națională” de până la 69,6 milioane lei și al SA „Energocom” de până la 6 miliarde lei.
Anual Curtea de Conturi emite opinii modificate asupra rapoartelor financiare consolidate ale ministerelor, acestea fiind condiționate preponderent anume de aspectele legate de raportarea conturilor bilanțiere. Astfel, pentru anul 2022, conform datelor preliminare, erorile constatate în misiunile de audit care sunt în derulare la ministere, se rezumă la subevaluarea grupurilor de conturi bilanțiere cu circa 710,2 milioane lei și supraevaluarea cu circa 616,2 milioane lei.
Cu referire la veniturile bugetului de stat au fost menționate următoarele observații de audit, pe anul 2022 au fost aprobate venituri în sumă de 59,3 miliarde lei, fiind executate în sumă de 59,2 miliarde lei. Contribuția cea mai semnificativă în totalul veniturilor revine încasărilor din TVA – 48,9%, impozitului pe venit – 17,9%, accizelor – 13,5%, taxelor vamale și altor taxe de import – 3,2% etc.
O problemă evidențiată de la an la an de către audit constă în nereglementarea și neaplicarea mecanismului unic de raportare a soldului la contul „Drepturile de import/export achitate în avans”. Astfel, datele raportate de către Ministerul Finanțelor formează o divergență în sumă de 7,8 milioane lei față de veniturile raportate de către Serviciul Vamal.
Conform datelor raportate de Ministerul Finanțelor, la situația din 31.12.2022 restanțele la plata obligațiilor contribuabililor față de bugetul de stat au constituit 2,4 miliarde lei, inclusiv plățile de bază, majorările de întârziere și amenzile, cu excepția obligațiile fiscale luate în evidență specială. Din totalul restanțelor, cele administrate de Serviciul Fiscal de Stat însumează circa 1,7 miliarde lei, de Serviciul Vamal 0,6 miliarde lei, și de Agenția Proprietății Publice 0,9 milioane lei. În comparație cu anii precedenți, se înregistrează o creștere semnificativă a restanțelor de 22,7 %.
O altă problemă semnificativă este lipsa cadrului operațional și a unui control eficient privind monitorizarea implementării proiectelor finanțate din surse externe. Nivelul de valorificare a resurselor externe de către instituțiile bugetare în anul 2022 au constituit doar 38,3%, sau 3,1 miliarde lei din suma totală de 8 miliarde lei. În context, Curtea de Conturi a formulat o recomandare, fiind necesară fortificarea de către autoritățile publice centrale a capacităților instituționale aferente proceselor de elaborare, gestionare și raportare a proiectelor investiționale în vederea sporirii nivelului de absorbție și valorificare a resurselor externe, cu respectarea termenelor de debursare și atingerea rezultatelor în implementarea proiectelor.
O problemă constatată de prezentul audit, cât și de auditurile precedente ale Curții de Conturi, ține de finanțarea din bugetul de stat a instituțiilor publice la autogestiune a întreprinderilor de stat și a societăților pe acțiuni, care nu respectă în totalitate principiile bugetare și regulile bugetar-fiscale. Pentru aceste categorii de instituții, în anul 2022 au fost aprobate alocații pentru subvenții în sumă de 4,6 miliarde lei, fiind executate 4,2 miliarde lei.
Auditul a atestat menținerea tendinței de creștere în totalul cheltuielilor a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele de alt nivel, constituind în anul 2022 o pondere de circa 57,6%, din totalul cheltuielilor executate.
În context, Curtea de Conturi a relevat că, Raportul Guvernului privind executarea bugetului de stat, pentru exercițiul bugetar încheiat la 31 decembrie 2022, oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă privind executarea de casă, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.
Președinta CCFP, Tatiana Cunețchi, a subliniat că apreciază activitatea Curții de Conturi și a menționat că subiectul abordat, precum executarea bugetului de stat este unul foarte important.