„Energocom” va procura gaze naturale de la companii din România și Grecia

„Energocom” va procura gaze naturale de la companii din România și Grecia

Societatea pe Acțiuni Energocom va procura, urmare a procedurii de negocieri directe, gaze de la două companii din România și Grecia. Despre acest lucru a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, directorul interimar al întreprinderii, Victor Bînzari. Este vorba despre operatorul de gaze al statului elen, DEPA, și o altă companie cu renume în Europa, dar care nu a dorit să-i fie dezvăluit numele.

Achiziția a fost realizată în baza formulei prețul de bursă TTF (de referință) + cheltuielile de transportare a gazelor până la hotar. De exemplu, ieri prețul TTF a fost de 27 EUR/ MWh (315$/ 1000 metri cubi). La el se va adăuga cheltuielile de transport.

„Ne bucurăm să anunțăm că am extins aria partenerilor cu care colaborăm. Acest lucru ne permite să diversificăm sursele de aprovizionare și să avem un grad mai mare de securitate energetică, iar pentru consumator acest lucru înseamnă stabilitate, siguranță și prețuri mai joase”, a spus Victor Bînzari.

O parte din volumul procurat va fi pentru consum curent, o altă parte va fi depozitată, iar cerința obligatorie a fost ca ofertanții să dețină certificat de origine prin care demonstrează că gazul tranzacționat nu este rusesc, la solicitarea operatorului de depozitare a gazului din Ucraina.

Procedura de achiziție a fost aprobată de consiliul societății și fondator, Agenția Proprietății Publice, acestea stabilind cantitățile ce urmau a fi procurate și prețul maxim admis. Au fost depuse cinci oferte.

Achiziția de gaze a fost realizată din sursele proprii ale SA Energocom. De asemenea, întreprinderea se află în alte negocieri, în vederea pregătirii pentru următorul sezon de rece.

În cadrul conferinței de presă, conducerea SA Energocom a oferit mai multe precizări pe marginea alegațiilor care circulă în ultimul timp în spațiul public. De exemplu, societatea pe acțiuni a cumpărat ultima dată gaze la 19 ianuarie, faptul că ulterior a fost consumat gaz stocat în Ucraina, care a trecut prin vamă, nu înseamnă că el a fost cumpărat după data de 19 ianuarie.

„Sunt false și manipulatorii afirmațiile că iarna trecută s-au cumpărat volume foarte mari, la cele mai mari prețuri din Europa. Cele aproape 600 de milioane metri cubi de gaze achiziționate corespund prognozelor făcute de ministerul de profil că ar fi necesare pentru a trece iarna, luând în calcul anumite măsuri de economisire a gazelor și trecerea Termoelectrica pe păcură. La fiecare decizie de achiziție putem demonstra că la acel moment a fost o oportunitate bună”, a declarat Victor Bînzari, directorul interimar al SA Energocom.

Share