Călătorești într-o țară străină și ai rămas fără pașaport românesc? Află ce pași ai de făcut ca să poți reveni acasă

Călătorești într-o țară străină și ai rămas fără pașaport românesc? Află ce pași ai de făcut ca să poți reveni acasă

Oricui i se poate întâmpla să rămână fără pașaport românesc în timp ce călătorește. Documentul poate fi furat, pierdut sau deteriorat. Pe lângă faptul că este o situație stresantă, implică și mai multe drumuri pe la instituții, pentru obținerea unui act ce îți va permite să revii în țară. Iată de ce, până a pleca într-o țară străină, este bine să aduni informațiile privind protocolul de acțiuni în caz de pierdere sau furt ale actelor tale. La fel, este bine să-ți faci o listă cu misiunile diplomatice ale României din țara respectivă, unde poți apela pentru ajutor. 

Ce pași întreprinzi dacă depistezi că pașaportul românesc ți-a fost furat? 

În primul rând, păstrează calmul – situația poate fi remediată. Dacă depistezi că nu mai deții pașaportul și presupui că a fost furat, mergi la cea mai apropiată unitate a poliției locale, unde să depui o declarație privind furtul pașaportului. Cere o copie a protocolului întocmit de poliție, pe care o vei duce la Consulatul României din acea țară și unde vei solicita eliberarea titlului de călătorie, în baza căruia vei putea reveni în România. Dacă totuși vrei să revii în Republica Moldova, trebuie să soliciți titlul de călătorie de la Consulatul Republicii Moldova. Aceasta pentru că titlul de călătorie își pierde valabilitatea odată ce ajungi în țara pentru care a fost eliberat.

Ce este un titlu de călătorie și ce pași sunt necesari pentru a fi obținut? 

Titlul de călătorie mai este numit „pașaport alb” și este eliberat de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare. Acestea sunt eliberate cetățenilor aflați în străinătate și care nu posedă un document de călătorie valabil, pentru a se întoarce în țară.

Titlul de călătorie se eliberează în ziua în care este depusă cererea, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. În baza acestui document beneficiarul poate călători doar în țara pentru care a fost emis, iar valabilitatea acestuia încetează din momentul traversării frontierei statului respectiv.

Titlul de călătorie expirat trebuie păstrat până la solicitarea unui pașaport simplu și va fi predat la depunerea cererii.

În baza la ce acte poate fi eliberat un titlu de călătorie? 

Dacă pașaportul a fost pierdut sau furat, trebuie prezentate:

  • În caz de furt, adeverința din partea unității de politie din străinătate care să ateste declararea furtului;
  • În caz de pierdere, să depui la sediul misiunii diplomatice declarația privind împrejurările pierderii pașaportului;
  • Dacă pașaportul anterior a fost deteriorat, acesta trebuie să fie prezentat la sediul misiunii diplomatice.

Pentru identificare, este necesar să prezinți un alt document în original sau copie, cum ar fi de exemplu: 

  • certificat de naștere sau căsătorie;
  • permis de conducere;
  • livret militar;
  • certificate de dobândire/redobândire a cetățeniei române;

Dacă însă, aflându-te peste hotare, ai rămas fără nici un act, prin care să fie atestată identitatea ta, misiunea diplomatică poate elibera totuși titlul de călătorie, dar cu mențiunea ”Identitate incertă”.

Cum revii în Republica Moldova, dacă ai rămas fără pașaport românesc? 

Trebuie să cunoști că în baza unui titlu de călătorie eliberat de către un Consulat al României poți merge doar până în România. Imediat ce traversezi frontiera românească, titlul tău de călătorie își va pierde valabilitatea și va trebui să soliciți un pașaport electronic simplu. Dacă dorești să revii în Moldova, va trebui să soliciți un titlu de călătorie la o misiune diplomatică a Republicii Moldova

După ce revii acasă, poți deja perfecta un pașaport românesc nou. Trebuie să cunoști însă că la  Consulatele României din Republica Moldova trebuie să faci o programare prealabilă. La moment, pentru a depune cererea la Consulat va trebui să aștepți aproximativ 4-6 luni, plus alte 60 de zile în care este perfectat pașaportul. Programarea se face pe portalul www.econsulat.ro.

De ce să obții pașaport românesc cu JustConsult? 

Poți obține un pașaport românesc în 14 zile, dacă soliciți eliberarea acestuia în România. Compania JustConsult oferă servicii de consultanță juridică și asistență pentru perfectarea pașaportului românesc. Din 2003, peste 300 de mii de persoane au beneficiat de serviciile JustConsult.

Ce face JustConsult pentru tine: 

  • Efectuăm prealabil programarea online;
  • Achităm din timp taxele de stat, iar tu economisești timp, fără a sta în rând;
  • Primești bon fiscal pentru toate serviciile solicitate, ceea ce îți oferă garanția că serviciile noastre sunt prestate absolut legal;
  • Depui garantat cererea de eliberare a pașaportului românesc;
  • Ești asistat de către un partener al companiei pe tot parcursul aflării în România;
  • Faci o singură deplasare în România;
  • Îți asigurăm transport tur-retur;
  • Ridicăm pașaportului românesc, în baza procurii legalizate la notar;
  • Îți livrăm pașaportul acasă, în Moldova;
  • Obții actul în doar 14 zile, rapid și absolut legal;
  • Suntem singurii prestatori de servicii din nișa perfectării actelor românești înregistrați în calitate de operatori de date cu caracter personal.

Sună la numărul de telefon 022 10 50 80 și obține o consultație gratuită din partea specialiștilor JustConsult.

Share