PSRM, în contextul ședinței comune: Înțelegem foarte bine că strategia actualului regim de la Chișinău este de a falimenta țara noastră

PSRM, în contextul ședinței comune: Înțelegem foarte bine că strategia actualului regim de la Chișinău este de a falimenta țara noastră

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a emis o declarație privind necesitatea consolidării suveranității și independenței Republicii Moldova, informează OFICIAL.

„Articolul 1 al Constituției Republicii Moldova subliniază caracterul suveran și independent al statului nostru. În articolul 2 al Constituției se consfințește faptul că suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova. PSRM este obligat să amintească prevederile Legii Supreme în contextul ședinței comune a Guvernelor de la Chișinău și București, din 11 februarie, ținând cont de pornirile unioniste și anti-stataliste ale actualului regim din țara noastră.

În acest context vom aminti că Maia Sandu, care deține funcția de președinte al Republicii Moldova, este cetățean al țării vecine, România, iar formațiunea de guvernământ – PAS, are un număr mare de deputați care spun deschis că ar vota pentru unirea cu România. Adică, acești deputați PAS ar opta pentru dispariția statului Republica Moldova. PSRM condamnă aceste mesaje anti naționale, anti-statale și declară că va apăra suveranitatea și independența Republicii Moldova pe toate căile legal posibile.

Înțelegem foarte bine că strategia actualului regim de la Chișinău este de a falimenta țara noastră, ca, în final să anunțe că Republica Moldova trebuie să dispară ca stat și să se alipească României, stat membru al NATO. Întregul popor vede că până acum acțiunile guvernării se încadrează în acest plan de eșuare a Republicii Moldova ca stat – sărăcirea rapidă a cetățenilor, ruperea relațiilor cu partenerul nostru strategic și tradițional Federația Rusă, implicarea în alianțe anti-rusești, acțiuni de îndepărtare a Transnistriei de un posibil plan de reunificare a țării, debandadă totală în instituțiile statului cu scopul decredibilizării lor ca și instituții publice în ochii cetățenilor etc.

Anume prin prisma acestui plan de falimentare și distrugere a statalității Republicii Moldova este privită și așa-numita ședință comună a Guvernelor de la Chișinău și București. Noi optăm pentru relații de bună-vecinătate și dezvoltarea mai multor proiecte între țările noastre, dar cu respectarea strictă a suveranității și independenței Republicii Moldova. O simplă sinteză a agendei de lucru a acestei ședințe comune arată că subiectele date puteau fi ușor abordate în cadrul unor întâlniri bilaterale inter-ramurale, iar, în caz de necesitate, la întrevederea între premierii țărilor noastre” – se spune în declarația socialiștilor.

Totodată, socialiștii au atras atenția la faptul că, „actualul regim este o continuare a Alianțelor pentru Integrare Europeană pe timpul cărora s-a furat un miliard de dolari din sistemul bancar, s-a furat Aeroportul Internațional Chișinău și, în consecință, a fost capturat statul. Anume în perioada guvernărilor AIE a fost inițiat acordul privind oferirea grantului din partea României, grant care urmează a fi prelungit de actualul regim.”

„Noi suntem recunoscători pentru orice suport acordat țării noastre, dar acest ajutor nu trebuie să fie utilizat în scop de a lichida Republica Moldova. La fel și reducerea tarifelor la roaming între țările noastre, este o idee lansată încă în 2017 de către regimul statului capturat. Totodată, această politică de reducere a tarifelor la roaming este o practică realizată la nivel european deja de câțiva ani.

În condițiile în care Republica Moldova este în stare de urgență, când populația țării așteaptă suport financiar sporit din partea statului, astfel de ședințe implică costuri bugetare sporite și inutile, deoarece temele de pe ordinea de zi pot fi discutate și în regim de la distanță.

În final, PSRM face apel la necesitatea respectării Constituției, dar și a dreptului națiunii moldovenești de a trăi în țara sa suverană și independentă”, au subliniat socialiștii în declarație.

Cristina Gurez

Share