ARBI a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 58 mln. lei

ARBI a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 58 mln. lei

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA anunţă că a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 58 mln. de lei. Este vorba despre bunuri de provenienţă dubioasă care au fost indispobilizate în cadrul mai multor cauze penale.

Astfel, în cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe 2 capitaluri sociale, pe 8 construcţii locative, pe 2 construcţii nelocative, o încăpere locativă şi 2 nelocative şi un autoturism.

Amintim că, de la începutul anului curent, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a indisponibilizat bunuri, dobândite ilicit, în sumă de circa 800 mln. de lei.

Cristina Pendea

Share