Sistemul penitenciar al Republicii Moldova – ajuns la cea de-a XXI-a aniversare
Tradițional, în a treia sâmbătă a lunii decembrie, întreg efectivul sistemului penitenciar își marchează ziua profesională. Cu ocazia celei de-a XXI-a aniversări, astăzi, 15 decembrie 2017, in incinta Departmentului Instituțiilor Penitenciare a avut loc o ședință festivă, informează Oficial.
Conducerea Departamentului Instituțiilor Penitenciare a felicitat angajații penitenciari, mulțumindu-le pentru munca și efortul pe care îl depun zilnic în procesul de dezvoltare și reformare a sistemului execuțional-penal din țara noastră. „Voi sunteți cei care realizați o activitate complexă și plină de responsabilitate, apreciem curajul și dedicația cu care vă exercitați meseria în serviciul penitenciar, care dă un plus valoare acestuia, dar care necesită încă mult efort pentru a face față tuturor provocărilor”, a menționat directorul interimar al DIP, Aureliu Suhan.
De asemenea, în semn de recunoştinţă pentru înalt profesionalism în exercitarea atribuțiilor de serviciu, angajații Deparatmentului Instituțiilor Penitenciare au primit diplome de onoare.
La eveniment a onorat cu prezența șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, care a conferit medalia „Pentru Coperare”, în semn de recunoștință față de meritele deosebite în combaterea criminalității, menținerea ordinii publice, mai multor angajați ai sistemului penitenciar, mulțumindu-le pentru cooperare și receptivitate.
Cu un discurs de felicitare a venit și Secretarul General de Stat, Anatolie Munteanu, care a menționat că serviciul în cadrul sistemului penitenciar impune profesionalism, devotament și motivație interioară, îndemnând angajații penitenciari să demonstreze în continuare responsabilitate şi răbdare în scopul apărării normelor şi principiilor statului de drept, spre binele şi prosperarea sistemului penitenciar naţional.
Mihaela Rotari