340 de camere video noi pentru zonele de control vamal

340 de camere video noi pentru zonele de control vamal

Serviciul Vamal continuă procesul de instalare a camerelor de supraveghere video pentru zonele de control vamal. 

Sunt vizate toate punctele de trecere a frontierei, posturile vamale interne de control dislocate în proximitatea liniei administrative cu regiunea transnistreană, precum și cele instituite în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău și oficiile poștale.

Astfel, o parte din cele 180 de dispozitive existente au fost înlocuite cu altele noi, în funcție de gradul de uzură, adițional, urmând a fi achiziționate încă 160 de dispozitive.

Funcționalitatea celor existente a fost verificată de către Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, care a vrut să vadă cum e asigurată vizualizarea în timp real a zonelor monitorizate.

Monitorizarea are loc în regim non-stop, fiind implicați mai mulți ofițeri ai subdiviziunii responsabile de prevenirea incidentelor de integritate care pot favoriza eventuale fraude. Prin urmare, în vizorul camerelor de supraveghere se află inclusiv birourile inspectorilor vamali, activitatea cărora este monitorizată continuu.

Montarea sistemelor de monitorizare video urmează a fi asigurată și în cadrul celor 48 de antrepozite vamale. Asta deoarece, actualmente, acestea stochează mărfuri în valoare totală de pese 1,2 miliarde lei. Iar în lipsa unei supravegheri eficiente, există riscul ca mărfurile depozitate să fie plasate pe piață fără achitarea drepturilor de import.

 Mihaela Rotari 

Share