O mașină dată în căutare, ca fiind furată – găsită în zona de frontieră
Polițiștii de frontieră au depistat abandonat în zona de frontieră un mijloc de transport dat în căutare, ca fiind furat.
Autovehiculul a fost reținut după o zi de când stăpânul a anunțat despre furt autoritățile de poliție.
În noaptea de 10 spre 11 iulie curent, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Leova a observat, în timp ce desfășura serviciu planificat, un microbuz care se deplasa dinspre sat. Sărata-Răzăși spre locul aflării acesteia. Pentru asigurarea legalității aflării transportului în zona de frontieră s-a luat decizia opririi în trafic și supunerii verificărilor de rigoare.
În acest sens, polițiștii de frontieră au semnalat microbuzul de model Ford Tranzit, șoferul căruia în loc să oprească a accelerat și în viteză a pornit în altă direcție, spre sat. Tochile-Răducani. Operativ a fost anunțată grupa de intervenție a Sectorului, care la scurt timp a reținut vehiculul abandonat pe marginea drumului din localiatea respectivă.
Din cercetările primare s-a aflat că mijlocul de transport era dat în căutare de către Inspectoratul de Poliție Criuleni, fiind sesizat despre sustragerea acestuia de proprietarul microbuzului, în data de 9 iulie curent.
Mihaela Rotari